Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Ne putem mântui în orice vremuri

Ne putem mântui în orice vremuri

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Trebuie doar să năzuim spre mântuire din toate puterile, din toate fibrele sufletului, să năzuim să mergem după Hristos, să împlinim poruncile Lui – şi dacă vă înconjoară o mulţime uriaşă de oameni care Îl tăgăduiesc pe Hristos, de oameni necinstitori de Dumnezeu, care chiar Îl ocărăsc, asta înseamnă tocmai că voi – pe care Sfântul Apostol Petru v‑a numit „neam ales, preoţie împărătească” (I Pt. 2, 9) – aveţi a străluci înaintea necinstitorilor de Dumnezeu prin credinţa voastră, prin curăţia voastră, prin sfinţenia voastră. [...]   Trebuie nevoinţe, trebuie străduinţă, trebuie silire de sine spre bine, întoarcere de la rău, de la toată nedreptatea, la dreptate, trebuie strădanie în săvârşirea faptelor bune – şi doar atunci când prin sforţări mari şi necontenite ne vom curăţi inima şi vom atrage în ea harul dumnezeiesc, când, sub înrâurirea acestui har, se va aprinde şi se va înflăcăra în inima noastră sfânta dragoste, dragostea atotcuprinzătoare, dragostea lipsită de ură faţă de cineva, numai atunci această dragoste, unită cu credinţa, ne va deschide calea în Împărăţia lui Dumnezeu.” Sfântul Luca al Crimeei     Alte titluri pentru sf. Lucaal Crimeei (autor): Cuvântări de foc (2022) , Pătimirea curățește sufletul (2022) , Duhul, sufletul și trupul (2024) , Puterea inimii (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Sf. Luca Al Crimeei
EdituraSophia
Anul Publicariiianuarie 2022
ISBN9789731368481
Pagini176
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
17.46RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Ne putem mântui în orice vremuri | Bookpedia