Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Îndrăznește să spui nu

Îndrăznește să spui nu

Best price at Cartepedia.ro

59.99 RON74.99-20%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Ești obosit să trăiești cu stresul unui program prea aglomerat și sufletul tău copleșit te doare de tristețe? Te trezești că ești incapabil să spui nu chiar și când ar trebui să o faci? Ești prins sub povara solicitărilor și responsabilităților fără sfârșit? Vestea cea bună este că nu trebuie să fie așa.   În Îndrăznește să spui nu, autoarea de bestselleruri New York Times Lysa TerKeurst te conduce prin lecțiile valoroase pe care le-a învățat despre ce înseamnă să trăiești conform scopului pe care Dumnezeu ți l-a rezervat. Lysa demonstrează puterea incredibilă a celor două cuvinte, da și nu, și modul în care aceste decizii simple, zilnice, ne pot contura povestea existenței.   Lysa a învățat la prima mână că există o mare diferență între a spune da tuturor și a-i spune da lui Dumnezeu. Inspirându-se din scripturi și din propriile experiențe, Lysa ne învață că, dacă știm și credem că Dumnezeu are un plan pentru fiecare dintre noi, atunci îl vom pune în aplicare – servind drept dovadă vie a milosteniei Sale fără sfârșit și a bunătății Lui.   Dacă ne facem timp să ne oprim un pic și să ne ridicăm deasupra solicitărilor nesfârșite, putem fi siguri că înțelepciunea lui Dumnezeu ne va ajuta să luăm decizii care vor fi bune și mâine. Indiferent de anotimpul vieții pe care îl parcurgi, meriți șansa de a lua deciziile care să scoată ce e mai bun în tine. Alte titluri pentru LysaTerKeurst (autor): Cum să ierți ceea ce nu poți uita (2023) , Alte titluri pentru DianaPopescu-Marin (traducator): Pământul făgăduinței (2020) , Visurile tatălui meu (2022) , Hitler 1889-1936 (Vol. 1) (2023) , Hitler. 1936–1945 (Vol. 2) (2023) , Spune-mi ce-ți dorești (2023) , Puterea geografiei (2024) , Lasă lucrurile să vină de la sine (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Lysa Terkeurst
EdituraLitera
Anul Publicariifebruarie 2024
ISBN9786303196480
Pagini304
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
59.9974.99-20%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Îndrăznește să spui nu | Bookpedia