Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Îndatoririle creștinului față de sine însuși

Îndatoririle creștinului față de sine însuși

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Îndatorirea creștinului față de sine însuși stă în aceea ca el să nu slăbească, cu ajutorul lui Dumnezeu, în nevoința credinței, și astfel să primească mântuirea cea veșnică, pe care Hristos ne‑a agonisit‑o prin moartea Sa. Că, deși credincioșii primesc în dar, numai prin har, viața veșnică, după cuvântul Scripturii: «darul lui Dumnezeu este viața veșnică întru Hristos Iisus, Domnul nostru» (Romani 6, 23), totuși se cere nevoință necontenită împotriva diavolului, a lumii, a trupului, care le pun piedici creștinilor și nu le îngăduie să ajungă la fericirea cea veșnică.  Cel ce vrea să se mântuiască are nevoie de multă osteneală împotriva acestor vrăjmași, de­oarece pe cât este de mare și de înalt Creș­ti­nismul, pe atât de multe ispite și necazuri are a suferi. Drept aceea, cu ochi neadormit trebuie păzit.” – Sf. Tihon din Zadonsk Alte titluri pentru Sf. Tihon dinZadonsk (autor): Despre păcate (2022) , Despre pocăință (2022) , Îndatoririle creștinului față de Dumnezeu (2022) , Sfaturi despre rugăciune (2024) , Cele mai frumoase rugăciuni (2022) , Cele mai frumoase rugăciuni (2022) , Alte titluri pentru AdrianTănăsescu-Vlas (traducator): Cum să îmbunătăţim relaţiile cu părinţii (2022) , Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor (Vol. 1) (2022) , Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor (Vol. 2) (2022) , Nervozitatea (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Sf. Tihon Din Zadonsk
EdituraSophia
Anul Publicariiaprilie 2023
ISBN9789731369068
Pagini160
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
15.52RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Îndatoririle creștinului față de sine însuși | Bookpedia