Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
În război

În război

Best price at Cartepedia.ro

9.52 RON12.69-25%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

După Tănase Scatiu, romancierul intră într-un declin ce durează până la sfârşitul carierei sale. În război debutase totuşi promiţător: conacul de la ţară şi casa boierească din oraş, izolate de lumea din jur, erau pentru prima oară înlocuite de vibraţia Bucureştiului şi de agitaţia mulţimii; în locul sentimentelor cuminţi şi previzibile, eroul romanului, Mihai Comăneşteanu, încerca acum sfâşieri erotice.    Dar totul recade curând în ideologie: presupunerea că Războiul de Independenţă ar fi putut provoca o renaştere naţională de proporţii plasează totul în neverosimil. Neverosimilul se accentuează prin reîntoarcerea forţată a acţiunii la anul 1877, folosindu-se însă aceleaşi personaje din primele două romane, a căror acţiune se desfăşurase însă mult mai târziu, în ultimii ani ai secolului al XlX-lea.    Prin toate detaliile, acţiunea din Viaţa la ţară şi Tănase Scatiu se petrece spre finele secolului; acţiunea celui de-al treilea roman din serie ne aduce însă la anul 1877! Cât priveşte extinsa parte documentară din În război de care autorul era foarte mândru, ea mai degrabă viciază construcţia în ansamblul ei, situând romanul la distanţă enormă de Război şi pace. MIHAI ZAMFIR Alte titluri pentru DuiliuZamfirescu (autor): Viața la țară (2014) , Viața la țară. Tănase Scatiu (2018) , Viața la țară • Tănase Scatiu (2022) , Viața la țară | Tănase Scatiu (2018) , Anna (2019) , Frica și alte nuvele (2019) , În fața vieții (2019) , Îndreptări (2019) , Lume nouă și lume veche (2019) , Lydda (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)Duiliu Zamfirescu
EdituraHoffman
Anul Publicariiianuarie 2017
ISBN9786067784114
Pagini180
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
9.5212.69-25%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
În război | Bookpedia