Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Modern cu moderație

Modern cu moderație

Best price at Cartepedia.ro

Description

Într-o epocă în care micro-analizele sunt preferate survolărilor erudite ale marilor întrebări, Rémi Brague propune, cu îndrăzneală intelectuală, o amplă reflecție asupra fundamentelor culturii, desfășurată în trei volume. Dacă primele două sunt consacrate relației cu cosmologia și teologia în lumea greacă și în Evul Mediu, cartea de față se oprește asupra Timpurilor moderne, chestionând accentele excesive asupra prezentului și revendicarea omului de a fi temei al propriei sale umanități. În spatele autosuficienței modernității, Brague identifică nu doar fragilitatea conceptelor ei directoare, precum rațiunea, ateismul și progresul, ci și o boală specifică: „modernita”. Remediul acestei stări de „inflamație” a prezentului vine sub forma unei reflecții critice prin care sunt temperate falsele pretenții ale modernității. Suntem astfel invitați să ne asumăm, în toată complexitatea lui, îndemnul de a fi moderni cu moderație, meditând asupra originilor religioase ale culturii și asupra fidelității lucide față de trecut.   Alte titluri pentru RémiBrague (autor): Înţelepciunea lumii: Istoria experienţei umane a universului (2013) , Capodopera lui Dumnezeu și alte eseuri (2023) , Dumnezeul creştinilor (2022) , Lecuind adevăruri luate razna (2022) , Alte titluri pentru CorneliaDumitru (traducator): Teologie, hermeneutică şi transformare socială (2013) , Între speranţă şi responsabilitate (2014) , Una şi multiplă (2014) , Înţelepciunea lumii: Istoria experienţei umane a universului (2013) , Cruciadele. Istoria războiului pentru eliberarea Pămîntului Sfînt (2018) , Arta bucătăriei sovietice (2014) ,

Key Specifications

Autor(i)Rémi Brague
EdituraSpandugino
Anul Publicariidecembrie 2022
ISBN9786068944838
Pagini368
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
35.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Modern cu moderație | Bookpedia