
Misterul ultimelor clipe
Best price at Cartepedia.ro
Description
Aceaste memorii îți vor schimba nu doar perspectiva asupra morții, ci și pe cea asupra vieții Societatea evită discuțiile despre moarte, dar Hadley Vlahos – asistentă medicală specializată în îngrijirea paliativă – și-a îmbrățișat cu devotament și empatie menirea de a le fi alături celor aflați la final de drum, iar acum împărtășește cu cititorii poveștile și momentele care au ajutat-o să înțeleagă că moartea nu este un mister înfricoșător, ci o parte firească a vieții. Ne vom revedea cu cei dragi pe lumea cealaltă? Doare atunci când mori? Ți se derulează viața prin fața ochilor? Plină de sensibilitate și emoție, Hadley Vlahos pornește într-o călătorie de înțelegere profundă a existenței umane și a trecerii dintre lumi, povestind cum au arătat ultimele clipe pentru mulți dintre pacienții săi. Aceste întâlniri emoționante cu persoane aflate la granița dintre ființă și neființă i-au schimbat autoarei, în mod fundamental, nu doar perspectiva asupra morții, ci și pe cea asupra vieții. Astfel, această carte despre moarte devine, în esență, un manifest pentru o viață trăită din plin, clipă de clipă, cu mai multă bucurie și mai puține regrete. Alte titluri pentru DianaBotescu (traducator): Cartea scrierii caligrafice chineze (2020) , Acceptă lupta (2022) , Hai să vorbim despre vagin (2022) , Moneyland (2022) , Războiul prin ochii unui copil (2022) , Cartea nopții (Vol. 1) (2022) , Boala Crohn și colita ulcerativă (2023) , Mr. Humble și dr. Butcher (2023) , Mayo Clinic (2023) , Măcelarul din mlaștină (2023) ,