Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Mistere nedeslușite ale celui de-al Doilea Război Mondial

Mistere nedeslușite ale celui de-al Doilea Război Mondial

Best price at Cartepedia.ro

Description

Între 1939 și 1945, fumul exploziilor a făcut nevăzute numeroase evenimente nebănuite, petrecute în anii războiului, care au rămas greu de lămurit. Acest documentar fascinant acoperă, printre altele, bătălia de la Los Angeles, în timpul căreia piloții americani au crezut că le trecuseră prin fața ochilor avioane inamice japoneze; moartea misterioasă a muzicianului Glenn Miller; bărbatul care nu a existat, cadavrul îmbrăcat în haină militară, cu toate documentele (false) la el, părând că scoate la vedere planurile Aliaților pentru invadarea Greciei și a Sardiniei; dispariția Camerei de Chihlimbar; comorile pierdute ale naziștilor, inclusiv ,,steagul însângerat" și aurul lui Rommel; blestemul mormântului lui Timur Lenk; ghicitoarea lui Rudolf Hess, ca să enumerăm doar câteva. Distribuția e următoarea: Churchill, Stalin, Hitler, Himmler, Goering, Goebbels, Franklin D. Roosevelt, Salvador Dali, Charlie Chaplin, Oskar Schindler, generalul George S. Patton, Barnes Wallis și treizeci de câini ruși, pregătiți să distrugă tancuri.       Alte titluri pentru MichaelFitzGerald (autor): Războiul Ocult al Naziștilor (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Michael Fitzgerald
EdituraPrestige
Anul Publicariiiunie 2023
ISBN9786306506514
Pagini296
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
55.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Mistere nedeslușite ale celui de-al Doilea Război Mondial | Bookpedia