
Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie
Best price at Cartepedia.ro
Description
Pandemia actuală a afectat în mod profund pentru o lungă perioada modurile de viață și mentalitățile. A dezvăluit fragilitatea și fisurile unui sistem mondializat privit că stabil, a dat la iveală dificultatea medicinei și a științelor biologice de a găși o soluție de apărare atât pe plan terapeutic, cât și pe plan profilactic. Certitudinea că marile epidemii au fost definitiv biruite s‑a năruit, vechile spaime au reapărut, cu întregul lor cortegiu de fantasme, fie ele conspiraționiste sau apocaliptice. Viață de familie a fost copleșită de tensiuni, relațiile sociale au fost modificate. Viață spirituală a credincioșilor a fost afectată prin imposibilitatea pe perioade lungi de a merge la biserica, de a lua parte la sfintele slujbe, de a primi Sfintele Taine; credință multora a fost zguduită, pusă la încercare, îndeplinirea riguroasă a îndatoririlor religioase a slăbit. Mari întrebări teologice și spirituale s‑au ivit. Este pandemia o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru păcatele oamenilor? Sau le‑a fost ea trimisă oamenilor doar că un avertisment ori semn din partea Să? Care este originea ei profundă? Cum se poate trece cu bine prin perioadele de izolare, cu toate inconvenientele lor, și în pofida măsurilor de protecție? Este biserica un spațiu protejat? Care sunt mijloacele spirituale pentru a face față maladiei și pentru a atenua anxietatea generată de aspectul ei amenințător? Această carte, care abordează toate aceste chestiuni și dezbateri și, pe baza unei ample documentări, aduce lămuriri care permit confruntarea într‑un mod mai sigur și mai seren nu doar cu pandemia prezența și cu sechelele lăsate în suflete, ci și cu pandemiile care, potrivit opiniei tuturor specialiștilor, nu vor înceta să se înmulțească în viitor. Alte titluri pentru Jean-ClaudeLarchet (autor): Creştinul în faţa bolii, suferinţei şi morţii (2023) , Terapeutica bolilor mintale (2022) , Dumnezeu este iubire (2022) , Dumnezeu nu vrea suferința omului (2022) , Despre iubirea creștină (2023) , Captivi în internet (2022) , Animalele în spiritualitatea ortodoxă (2022) , Fundamentele spirituale ale crizei ecologice (2023) , Athosul și duhovnicii pe care i-am cunoscut (2023) , Creștinismul față în față cu teoria genului (2024) ,