
Metro 2033 (Vol. 1) - Paperback brosat - Dmitri Gluhovski - Paladin
Best price at Cartepedia.ro
Description
O să mori. O să-ți moară toți cei apropiați. N-o să mai ai nimic. Un singur lucru va dăinui – gloria celor căzuți. În anul 2033, supraviețuitorii unui război atomic planetar încearcă să-și continue existența sub pământ, în stațiile de metrou din Moscova, unde pericole nebănuite îi așteaptă la tot pasul. În lupta cu Întunecații – creaturi misterioase care trăiesc la suprafață și care coboară în adâncuri în căutarea oamenilor –, Artiom, personajul central al cărții, trece prin experiențe care îi demonstrează că cel mai mare pericol pentru om rămân tot oamenii. Metro 2033 este un roman apocaliptic ce clădește un univers de coșmar pe ruinele lumii imperfecte a zilelor noastre. „Doar lucrătorii de la metrou au fost pentru toți ceilalți un fel de ghizi băștinași ai unor expediții științifice în junglă. Erau crezuți cu sfințenie și toți se bazau integral pe ei, iar de cunoștințele și de abilităţile lor depindea supraviețuirea celorlalți. Mulţi dintre ei au devenit conducători ai staţiilor după căderea sistemului unic de administrație, iar metroul, din obiectiv complex al apărării civile – uriaș adăpost antiatomic destinat salvării unei părți a populației în caz de atac nuclear –, se transformase într‑o aglomerare de stații care nu se supuneau unei singure puteri, cufundându-se în haos și anarhie. Stațiile au devenit independente și de sine stătătoare, niște state pitice originale, cu ideologiile și regimurile lor, cu liderii și armatele lor.” Alte titluri de Dmitri Gluhovski: Metro 2034 (Vol. 2) , Paladin , colecţia Paladin | Science-Fiction Metro 2033 (Vol. 1) , Paladin Metro 2035 (Vol. 3) , Paladin Alte titluri de Antoaneta Olteanu: Rusia imperială: o istorie culturală a secolului al XIX-lea , All Fetiţa de la Metropol , Meteor Press Scrisorar , Curtea Veche , colecţia Byblos Cevengur , Allfa , colecţia Strada Ficțiunii Clasic Viaţa mea (fragmente de jurnal) , Allfa O viaţă în Gulag , Corint Oraşul luminii , Meteor Press , colecţia Beletristică. Meteor Press Părul Venerei , Curtea Veche , colecţia Byblos Câinii domnului. 6 miniaturi istorice , Allfa , colecţia Roman istoric Conservatorul de antichități , Allfa , colecţia Strada Ficțiunii Clasic Dragul meu ticălos. Un caz Evlampia Romanova , Allfa , colecţia Strada Ficțiunii - Bestseller Dezastrul de la Cernobîl. Mărturii ale supravieţuitorilor , Corint , colecţia Corint Istorie Maestrul şi Margareta , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale Domnii Golovliov , Allfa , colecţia Strada Ficţiunii Necuratul. Vol.I+II , All Luarea Ismailului , Curtea Veche , colecţia Byblos OCNA...ce binecuvântare! Jurnal, partea a doua , Corint , colecţia Corint Istorie Dacă vrei să găseşti fericirea! Manual de psihologia şi psihoterapia comunicării , Paralela 45 , colecţia Cărți practice Istoria Revoluției Ruse. Volumul 1. Revoluția din Februarie , Tact Istoria Revoluției Ruse. Volumul 2. Revoluția din Octombrie , Tact Pagini alese din literatura rusă a secolului al XIX-lea , Corint , colecţia Clasici ai literaturii universale Paltonul cu gaică , Curtea Veche , colecţia Byblos Conversații cu Molotov , Corint , colecţia Corint Istorie Școala de negociere Kremlin , Paralela 45 , colecţia Cărți practice Omon Ra , Curtea Veche , colecţia Byblos Pete de culoare. Caiet de dezvoltare. Desenăm cu copiii – 3-5 ani , Paralela 45 , colecţia Cărți practice Pete de culoare. Caiet de dezvoltare. Desenăm cu copiii – 5-8 ani , Paralela 45 , colecţia Cărți practice Djamilia , All , colecţia Strada Ficţiunii Călătoria prin Eldorado , Corint , colecţia Corint Istorie Cum să-i asculți pe adolescenți și cum să te faci ascultat , Curtea Veche , colecţia Familia la Curtea Veche Kaștanka , Art , colecţia Ferma animalelor Crocodilul Ghena , Frontiera Lăptarul de la miezul nopții , Paralela 45 , colecţia Ficțiune fără frontiere Sovietland (Vol.I) Utopia eșuată , Cetatea de Scaun Sovietland (Vol.II) Țara gulagului , Cetatea de Scaun Alei bifurcate. Poetica postmodernismului rus , Paralela 45 Copilul independent sau cum să fii o mamă leneșă , Paralela 45 , colecţia Biblioteca pentru părinți Ultimii martori , Litera , colecţia Carte pentru toți Rugăciune pentru Cernobîl , Litera , colecţia Clasici Litera Grădinarul din Oceakov , Paralela 45 , colecţia Ficțiune fără frontiere Câinii mari se tem de fetițele mici , Prut Ursulețul Afinel , Prut Ariciul în ceață , Arthur , colecţia Arthur retro Femeile lui Lazăr , Curtea Veche , colecţia Byblos Lecții de italiană , Curtea Veche , colecţia Byblos Adio, Gulag! , Corint , colecţia Corint Fiction Crimă și pedeapsă , RAO , colecţia Rao clasic Mitologie română (Vol. 1) , Cetatea de Scaun Mitologie română (Vol. 2) , Cetatea de Scaun Mitologie română (Vol. 3) , Cetatea de Scaun Viscolul , Curtea Veche , colecţia Byblos Demonii , RAO , colecţia Rao clasic Recitindu-l pe Dostoievski. 200 de ani de la naștere , Litera Metoda de vindecare naturală , Paralela 45 , colecţia Cărți practice Albinele gri , Paralela 45 , colecţia Ficțiune fără frontiere Copilașii „mamei leneșe” sunt fericiți la grădiniță , Paralela 45 , colecţia Biblioteca pentru părinți Alimentaţia terapeutică , Paralela 45 , colecţia Cărți practice Copiii nopții , Litera , colecţia Kronika Adolescentul , RAO , colecţia Rao clasic Relațiile româno-ruse/sovietice din secolul al XIX-lea până în prezent , Editura Universității din București , colecţia Biblioteca de slavistică Vampirismul psihologic , Paralela 45 Metro 2033 (Vol. 1) , Paladin Calendarul maya , Paralela 45 Să iasă la tablă… Florescu! , Paralela 45 Rusia Imperială , Cetatea de Scaun , colecţia Istorie Doctorul Garin , Curtea Veche , colecţia Byblos Frații Karamazov (2 volume) , RAO , colecţia Rao clasic Magie şi mantică în calendarul popular al românilor din Bucovina , Cetatea de Scaun , colecţia Etnografie şi folclor Obiceiuri și datini agrare în calendarul popular al românilor din Bucovina , Cetatea de Scaun , colecţia Etnografie şi folclor Tradiții uitate în Balcani , Cetatea de Scaun , colecţia Etnografie Rusia. Mituri și realități , Corint , colecţia Corint Istorie În așteptarea fericirii , Corint , colecţia Corint Clasici ai Literaturii