Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Metodele secrete ale lui Hermes. Ghid pentru calcularea și interpretarea ascendentului real

Metodele secrete ale lui Hermes. Ghid pentru calcularea și interpretarea ascendentului real

Best price at Cartepedia.ro

Description

Cu bogăţia de informaţii şi revelaţii obţinute dintr-o astrogramă natală, cineva s-ar putea întreba, pe bună dreptate, de ce mai este nevoie să folosim, în primul rând, o metodă de corecţie, de ce am vrea să cunoaştem momentul concepţiei şi să folosim simbolurile gradelor lui Janduz şi Jones. De ce sunt aceste imagini atât de importante? De ce trebuie să cunoaştem fundalul spiritual pentru a obţine informaţii, atunci când examinăm şi procesăm materialul astrologie disponibil? Acestea sunt întrebările la care ne-am străduit să răspundem în acest eseu despre metoda de corecţie a concepţiei, bazată pe lucrarea Prenatal Epoch, a lui E.H. Bailey, şi intitulată Metodele secrete ale lui Hermes. Metoda lui Hermes, care spune că „semnul în care se află Luna în momentul concepţiei este semnul care va da Ascendentul la naştere", a fost atribuită marelui înţelept şi iniţiat egiptean Hermes Trismegistos, Hermes „cel de trei ori mare", şi unei părţi a celor 42 de cărţi ale sale, care au dispărut în timpul incendiului din Alexandria, deşi unele volume au fost salvate şi păstrate în secret (după părerea lui Sala Manley Palmer în The Secret Teachtings of All Ages). Alte titluri pentru AstroninAstrofilus (autor): Fii propriul tău astrolog mereu inspirat! (2016) , Astrologie spirituală (2020) , Tratat complet de astrologie medicală (2021) , Soarele (2021) , Luna (2022) , Mercur (2022) , Astrologia Mistică (2024) , Astrologia Ezoterică pentru începători și avansați (2024) , Astrologie (2024) , Inițiere în astrologia evoluției (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Astronin Astrofilus
EdituraGanesha
Anul Publicariiseptembrie 2019
ISBN9786068742656
Pagini328
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
40.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Metodele secrete ale lui Hermes. Ghid pentru calcularea și interpretarea ascendentului real | Bookpedia