Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Mesagerul secret al lui Churchill

Mesagerul secret al lui Churchill

Best price at Cartepedia.ro

Description

Mesagerul secret al lui Churchill este un roman inspirat de curajul femeilor din Direcția de Operațiuni Speciale (SOE), așa-numita „armată secretă a lui Churchill”, precum și de un raid aerian din cel de-Al Doilea Război Mondial, cunoscut sub numele de Operațiunea Jericho, asupra căruia stăruie misterul până astăzi.   În buncărul Trezoreriei din inima Londrei, figura lui Churchill insuflă respect și, mai cu seamă, încredere, iar în Camera 60, o mână de telefoniste și dactilografe speră ca devotamentul lor să contribuie la victoria Marii Britanii. Printre ele, Rose, care și-a pierdut în război întreaga familie, își găsește tot mai des refugiul în muncă. Solicitată să traducă la o întrevedere dintre De Gaulle și Churchill, nu își imaginează că această discuție va avea un impact hotărâtor asupra vieții ei. Trimisă în Franța, ce-i este familiară din copilărie, îl va întâlni pe tânărul Lazare Aron, alături de care va ajuta Rezistența Franceză și va lupta pentru eliberarea Parisului ocupat de naziști. Alte titluri pentru AlanHlad (autor): Lungul zbor spre casă (2023) , Alte titluri pentru RodicaŞtefan (traducator): Un artist al lumii trecătoare (Top 10+) (2013) , Un artist al lumii trecătoare (2017) , Comuniune (2023) , Librăreasa din Paris (2023) , Povestea uitării (2023) , Acordă-mi acest vals (2023) , Lungul zbor spre casă (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Alan Hlad
EdituraHumanitas Fiction
Anul Publicariiaugust 2022
ISBN9786060970705
Pagini368
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.90RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Mesagerul secret al lui Churchill | Bookpedia