Memoria exilului pasoptist. Alexandru Christofi in corespondenta cu Christian Tell (1852 - 1856) - Nicolae Isar

Profesorul Nicolae Isar da la lumina – sarguincios – o noua carte. De data aceasta, este vorba de corespondenta dintre Alexandru Christofi si Christian Tell din perioada exilului lor. Adunarea la un loc a acestei corespondente, pe care a publicat-o anterior in diverse publicatii periodice si mai ales studiul introductiv, care precede culegerea de documente, reprezinta o contributie importanta la cunoasterea istoriei doar partial cunoscute a exilului pasoptistilor. 

Prin intermediul acestei corespondente suntem introdusi in atmosfera in care au trait si au actionat cei din 1848. Detaliile ne coplesesc, dar mai ales atmosfera conflictuala pe care o intalnim necontenit. Christofi nu este „un actor principal”, dar el este un apropiat al celor care s-au gasit pe primul plan si totodata este un relatator plin de interes. Ii place sa povesteasca in scris lui Tell tot ceea ce are loc in lumea acestor exilati, tovarasii lor de destarare, o lume aparte, pe undeva impresionanta in problemele si framantarile ei, iar in alta privinta deceptionanta prin neputinta ei de a depasi neintelegerile. Profesorului Isar a mai adaugat la aceasta culegere studiul sau, intemeiat mai ales pe cercetarea scrisorilor din epoca, referitor la ultimii ani ai exilatului pictor pasoptist Barbu Iscovescu. 

Lectura studiului introductiv si apoi a scrisorilor contribuie la descifrarea acestor oameni, impunandu-se insa neindoielnic ca spiritul critic si coroborarea cu alte izvoare sa ne ajute sa desprindem adevarul, mai ales sa tinem seama de exagerari, neadevaruri si chiar calomnii. Radicalii de la Paris – Bratienii si C. A. Rosetti –, Eliade, Ion Ghica, Magheru si desigur si Tell – caruia ii sunt destinate informatiile – se afla pe primele locuri in aceasta corespondenta. Dar, dincolo de starile conflictuale, atat de des relatate, apare viata acestor destarati si apare mai ales dorul lor de tara, reintoarcerea reprezentand obiectivul existentei lor. Semnificativa este si legatura cu moldovenii, prezenti si ei in scrisori si mai ales, spre sfarsitul etapei de exil, este de retinut insemnatatea pe care o capata chestiunea fundamentala a Unirii. Relatiile cu marile puteri, in primul rand cu Imperiul otoman, sunt si ele prezente cu detalii uneori demne de tot interesul. 

Trebuie sa fim recunoscatori profesorului Nicolae Isar pentru aceasta noua carte, care reprezinta o insemnata contributie. Cartea sa reprezinta si un indemn pentru o mai  indelungata zabava a istoricilor perioadei moderne asupra cercetarii si studierii procesului revolutionar din 1848 si a urmarilor sale.

                                                                                                                                                                                                                                                                                        Acad. Dan Berindei