Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Medicul interior

Medicul interior

Best price at Cartepedia.ro

40.00 RON
In Stock

Description

Medicamentele ocupă din ce în ce mai mult loc în arsenalul terapeutic medical, în timp ce stilul de viață și prevenția aproape că sunt trecute cu vederea. Încercăm să eradicăm sau să mascăm rapid un simptom, fără să identificăm cauza și să rezolvăm problema de la sursă. Știința începe însă să descopere și să demonstreze ceea ce miturile străvechi au susținut dintotdeauna: corpul și spiritul nu sunt separate, ci formează mai degrabă un tot unitar, care acționează într‑un univers de energie. Suntem mai mult decât materie, suntem lumină manifestată și avem doar de câștigat dacă regândim felul în care ne abordăm propria stare de sănătate. Reunind diverse culturi, curente sau filosofii, ghidul inovator de medicină integrativă al dr. Brouillard propune o perspectivă regândită asupra sănătății, onorând cele trei dimensiuni ale ființei umane: corpul fizic, mintea și spiritul. O carte care ne arată că e momentul să ne reconsiderăm relația cu noi înșine, cu semenii noștri și cu mediul în care trăim, să ne conștientizăm natura complexă, dar și locul în acest univers atât exterior, cât și interior, pentru a trăi mai sănătos și mai mult. Alte titluri pentru Dr. GaétanBrouillard (autor): Durerea. O paradigmă regândită. Tehnici și metode testate de ameliorare și vindecare a durerii (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Dr. Gaétan Brouillard
EdituraPhilobia
Anul Publicariinoiembrie 2022
ISBN9786069707630
Pagini256
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
40.00RON
Medicul interior | Bookpedia