
Matematică. Evaluarea Națională Clasa a VIII-a. Ghid de pregătire
Best price at Cartepedia.ro
Description
Lucrarea se adresează elevilor care se pregătesc să susţină Evaluarea Naţională, precum şi cadrelor didactice. În prima parte, volumul conţine un breviar teoretic, acesta fiind urmat de aproximativ 300 de exerciţii şi probleme recapitulative din clasele V-VII. Urmează apoi 35 de teste de evaluare, ce vin în sprijinul elevilor de clasa a Vlll-a, subiectele date sau propuse la examenul de Evaluare Naţională în anii 2014-2017, lucrarea fiind un bun instrument în vederea pregătirii examenului ce bate la uşă. Testele propuse sunt în concordanţă cu programa şcolară şi sunt realizate după structura propusă de MEN. Secţiunea finală a cărţii conţine rezolvările detaliate la majoritatea aplicaţiilor, fiind un bun barometru în stabilirea corectitudinii rezolvărilor proprii ale elevilor, dar şi pentru valorificarea autotestării. ÎN CONFORMITATE CU PROGRAMA APROBATĂ DE MINISTERUL EDUCAŢIEI NAŢIONALE Alte titluri pentru ValeriaBuduianu (autor): Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a VIII-a (2018) , Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a V-a (2019) , Alte titluri pentru RozicaŞtefan (autor): Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a VIII-a (2018) , Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a V-a (2019) , Alte titluri pentru Oana-DanaCiorăneanu (autor): Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a VIII-a (2018) , Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a V-a (2019) , Alte titluri pentru Călina CristinaIrimie (autor): Matematică. Exerciţii şi probleme pentru clasa a V-a (2019) ,