
Manual. Consiliere și dezvoltare personală. Clasa a V-a
Best price at Cartepedia.ro
Description
Manualul de Consiliere și dezvoltare personală pentru clasa a V-a este aprobat la licitația organizată de Ministerul Educației în 2022. Este elaborat de un grup de autori alcătuit din pedagogi cu o bogată experiență didactică. Manualul este prezentat într-o formă atractivă, reuşind să mențină interesul elevilor pentru a învăța şi să-i provoace la o participare activă pe drumul descoperii de sine şi a celorlalți, răspunde nevoilor de autocunoaştere şi de dezvoltare a abilităților socio-emoționale specifice vârstei elevilor. Conținutul manualului este bine organizat, și cuprinde 4 unități de conținut: Autocunoaştere, Dezvoltarea socio-emoțională, Managementul învățării, Managementul carierei, care pun accent pe învățarea prin cooperare, pe individualizarea învățării și pe flexibilitate în derularea activităților. Fiecare unitate a manualului abordează problematici actuale, ancorate în cotidian, potrivite universului particularităților de vârstă ale unui copil de 11-12 ani, dar care asigură în egală măsură achiziția competențelor din programă, de la lecție la lecție, apoi fixarea și evaluarea cunoștințelor realizându-se urmând pașii: Descoperă, Află, Reflectează, Verifică ce ai învățat, De pus în rucsac, Proiect - Caleidoscop etc. În manual sunt propuse metode alternative de evaluare, alături de autoevaluare, respectiv portofoliu și fișă de observare a comportamentului. Alte titluri pentru GabrielaBărbulescu (autor): Matematică şi explorarea mediulu (Vol. 2) (2014) , Comunicare în limba română (Vol. 1) (2014) , Comunicare în limba română (Vol. 2) (2014) , Soldăţelul de plumb (2014) , Răţuşca cea urâtă (2014) , Sărbători cu surprize (2014) , Dezvoltare personală. Caiet de lucru pentru Clasa I (2015) , Dezvoltare personală. Caiet de lucru pentru Clasa a II-a (2015) , Învăț să citesc și să scriu. Caiet de lucru pentru Clasa I (2015) , Start la lectură! Texte literare și aplicații pentru clasa a IV-a (2017) ,