
Maeștrii pierduți
Best price at Cartepedia.ro
Description
Au existat ashramuri acum 2500 de ani? A avut Alexandru cel Mare un guru indian? Era predată meditația de inspirație orientală în școlile din Roma antică? Există o legătură, ignorată sau ocultată cu bună știință de tradiția academică, între filosofia antică și yoga? Sau între majoritatea curentelor ezoterice? Răspunsul Lindei Johnsen este unul afirmativ. Mari învățați ai epocilor trecute au fost frapați de asemănarea, la nivel mistic, a marilor religii. Ele par a avea în comun ceea ce yoghinii din India numesc Sanatana Dharma: „tradiția eternă“. Iar autoarea cărții de față aduce argumente care sprijină următoarea teorie, fascinantă: maeștrii spirituali ai lumii occidentale au fost slujitori ai acestei tradiții. Gânditori precum Pitagora, Empedocle sau Platon n-au fost, așa cum susține învățământul academic oficial, doar întemeietori ai științei și civilizației vestice, ci și maeștri spirituali ai Antichității, venerați ca atare. Maeștrii pierduți redescoperă fapte și idei uluitoare din trecutul îndepărtat, o parte mai puțin cunoscută a istoriei, care, în același timp, se dovedește a fi extrem de semnificativă și plină de revelații pentru epoca noastră. Alte titluri pentru Ioana-GabrielaDumitrescu (traducator): Cele cinci limbaje ale iubirii pentru adolescenți (2018) , Parenting pozitiv (2018) , Când pielea ta e în joc (2018) , Domnul Președinte (2022) , Violența psihică, manual de autoapărare (2023) , Poftele minții (2020) ,