Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Lumile lui Zagreus

Lumile lui Zagreus

Best price at Cartepedia.ro

Description

„Iar jos, la negrul Hades, vaiete-s și plâns, Acești copii și eu, care-n căminul tău Ne-am strâns, în tine nu vedem un zeu, ci-un om, Dar care-n pacostea ce ne-a lovit mai poți Prielnici să ni-i faci pe zei. Căci tu, abia Ajuns aici, ne-ai dezlegat de-a mai plăti Noi Sfinxului tribut. Și asta făr ca noi Să-ți fi vorbit sau dat vreun sfat, ci doar prin har Zeiesc – cum toți o spun și-o cred – ne-ai izbăvit.” – Sofocle, Oedip rege „Actorul se joacă cu adverbele totalității; ludic și tragic, evident și obscur exprimă cu aparentă ușurință suma dispozițiilor afective. Povestea Lui este povestea asumării propriului rol, dar surprinde și esența metamorfozei, a identificării cu ipostaze străine. Scena jocului ca metamorfoză și a metamorfozei ca joc ascunde reperele libertății interioare, dar și pe cele ale pierderii de sine, lipsei infantile de griji, rătăcirii, curajului și fricii paralizante de necunoscut. Povestea Actorului redimensionează arhetipal spațiul copilăriei, în care nimic nu este definitiv. Imaginea Actorului prizonier în propriul labirint îmi amintește constant că există privilegii rezervate doar copiilor zeului care moare ucis de Titani și renaște. In Jocul Actorului există reguli, dar și libertatea de a le încălca, textul jucat fiind o formă de exprimare a alterității, a ieșirii din sine, a manifestării unui antimimon personal sau colectiv.” – Adriana Claudia Cîteia

Key Specifications

EdituraCetatea de Scaun
Anul Publicariiianuarie 2023
ISBN9786065375796
Pagini186
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
36.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Lumile lui Zagreus | Bookpedia