Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Lenin. O biografie

Lenin. O biografie

Best price at Cartepedia.ro

Description

Lenin este și astăzi o personalitate controversată. Unii îl privesc cu aversiune, alții încă îi propagă ideile. În poate cea mai cunoscută și mai bine documentată biografie a lui Lenin, Robert Service ni-l prezintă așa cum nu îl întâlnim în cărțile de istorie: ca o figură politică marcantă, dar și ca un om obișnuit. Un om care s-a bucurat de susținerea familiei, dar care, după ce fratele său a fost executat din ordinul țarului, a devenit un rebel. Un om a cărui dorință de distrugere s-a dovedit a fi mai puternică decât dragostea pentru proletariatul în slujba căruia susținea că se află. Un om care, împins de preocupările sale intelectuale și de furia împotriva regimului, a ajuns, dintr-un tânăr activist marxist, fondatorul partidului comunist și al statului sovietic. Un om care a lăsat moștenire Rusiei opresiunea politică și intimidarea socială, dar pe care, în pofida suferințelor îndurate de pe urma comunismului, mulți l-au jelit la moartea sa și după aceea. Alte titluri pentru RobertService (autor): Ultimul Țar. Nicolae al II-lea și Revoluția Rusă (2019) , Iarnă la Kremlin. Rusia și a doua venire a lui Vladimir Putin (2021) , Alte titluri pentru Marius-AdrianHazaparu (traducator): Un eremit în Himalaya (2023) , O plimbare în pădure. Redescoperind America pe cărările Munţilor Apalaşi (2015) , Sfîntă tinerețe legionară (2024) , Istorie și rasism. Ideea de rasă de la Iluminism la Donald Trump (2019) , Secretul turbanului meu (2021) , În căutarea românului perfect (2024) , O viață trăită pe înălțimi. Scott Fischer și Everestul (2016) ,

Key Specifications

Autor(i)Robert Service
EdituraPolirom
Anul Publicariiianuarie 2020
ISBN9789734678242
Pagini472
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
15.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Lenin. O biografie | Bookpedia