Legendele Olimpului. Necyomantia sau Oracolul mortilor - Gheorghe Popa-Lisseanu

Numaidecat zeul se deghiza in femeie, lua infatisarea si imbracamintea Dianei si se indrepta spre fecioara Callisto, intreband-o:

— Asculta-ma, soro: pe ce culmi ai fost la vanat?

Copila se ridica in picioare si-i raspunse:

— Te salut, zeita, pe tine care, dupa parerea mea, esti mai mare si mai puternica – poate sa ma auda chiar el – decat insusi Jupiter.

Zeul surase auzind-o si se bucura de preferinta pe care i-o arata. O saruta, si o saruta mai cu foc decat cum era sarutul castei Diana. Cand fata incepu sa-i povesteasca prin ce paduri a fost la vanat, zeul ii taie vorba printr-o noua sarutare si apoi, printr-o imbratisare stransa, ii descoperi cine era. Pe urma pleca.

Dar iata ca Diana, intovarasita de o ceata de nimfe, aparu pe varful unei coline, mandra ca vanase o sumedenie de fiare. Cum o zari pe Callisto, o cheama la sine. Fata, temandu-se sa nu fie tot Jupiter, o lua la fuga. Dupa ce, insa, le vazu pe suratele sale nimfe avantandu-se spre ea, se linisti si intra in mijlocul cetei, amestecandu-se printre tovarase. Dar curajul fetei nu mai era acum ca altadata. In cele din urma, casta Diana, afland despre cele petrecute, o goni de la curtea sa.