Leacul uitat

Sfânta Taină a Spovedaniei poate fi numită, pe drept cuvânt, „leac uitat“. Lumea întreagă zace cufundată în rău. „Fiecare dintre noi s-a molipsit de ucigătoarea boală numită păcat. Poate fi, oare, vindecată această boală! Leacul există! Şi este unul minunat! Dacă îl primeşti te însănătoşeşti! Însă noi nu întindem mâinile spre el ca să ne vindecăm şi să ne împăcăm conştiinţa. De ce, oare? Pentru că l-am uitat şi l-am nesocotit. „De ce, dar, să muriţi, o, casă a lui Israel?“ – strigă cu durere Sfântul Proroc Iezechiel. De ce, creştini, să muriţi în păcatele voastre? – strigă cu durere şi mai mare către noi Răscumpărătorul nostru Iisus Hristos. Oare nu se află pentru noi izbăvire din moarte? De ce să aduceţi voi bucurie vrăjmaşului mântuirii voastre – satana? Oare nu am pus Eu în Biserica Mea pocăinţa cea mult lucrătoare? „Eu nu vreau moartea păcătosului, ci să se întoarcă păcătosul din calea lui şi să fie viu. Întoarceţi-vă cu dinadinsul din calea voastră cea rea! (Iezechiel 33, 11) Aveţi în dar Pocăinţa, acest bun veşnic“, iar ea lucrează cu aceeaşi putere în toată vremea vieţii şi împotriva tuturor păcatelor: curăţă orice păcat, mântuieşte pe toţi cei care aleargă la Dumnezeu, chiar dacă o fac în ultimele clipe dinaintea morţii. Pentru bolile pământeşti există medicamente pământeşti. Pentru cea mai gravă dintre boli, păcatul, există Atotputernicul Doctor Ceresc şi leacuri cereşti. Acest Doctor este Iisus Hristos. Pentru că fiecare păcat este o încălcare a legii sfinte a lui Dumnezeu, numai Acesta în minunata Sa Atotputernicie poate ierta păcatele. El poate face ca toate păcatele să se şteargă ca şi cum n-ar fi existat. „Chiar dacă păcatele noastre vor fi cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face“ (Isaia 1, 18), făgăduieşte El. Însă, pentru ca toate acestea să se împlinească, se cere de la noi un singur lucru – să ne pocăim sincer.