Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relaţiilor umane

Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relaţiilor umane

Best price at Cartepedia.ro

46.62 RON51.80-10%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Teoria jocurilor psihologice oferă o explicaţie nepreţuită asupra modului în care oamenii, în mod inconştient şi sistematic, eşuează în a coopera, în a-şi satisface nevoile autentice, în a obţine relaţii împlinite, deşi îşi doresc foarte mult contrariul şi se străduiesc din toate puterile. Berne ajută cititorul să îşi descopere propria responsabilitate pentru nefericirea personală şi să întrevadă noi opţiuni, mai sănătoase şi mai eficiente decât cele pe care le repetă în neştire, deseori ca o moştenire de familie cu un deznodământ frustrant, trist, iar uneori chiar tragic. Jocurile noastre de toate zilele a propulsat Analiza Tranzacţională în rândul psihoterapiilor din întreaga lume. Cartea reflectă geniul lui Eric Berne în a radiografia dimensiunea inconştientă a relaţiilor dintre oameni şi în a denumi jocurile într-o manieră colocvială, ce surprinde esenţa lor: „Dă-mi un şut", „Dacă n-ai fi fost tu", „Hai, băteţi-vă!" Teoria jocurilor psihologice fascinează pe oricine este preocupat să se înţeleagă pe sine şi să-i cunoască mai bine pe ceilalţi, pentru că este imposibil să nu te regăseşti într-unul dintre rolurile de victimă, persecutor sau salvator. Cartea cuprinde răspunsuri la următoarele întrebări: de ce nu pot să mă înţeleg cu cei apropiaţi; de ce partenerul de dialog nu e în stare să-şi ţină vorba; de ce nu putem comunica, deşi ne iubim; de ce sfârşesc toate relaţiile mele la fel etc. Puteţi lua contact cu Analiza Tranzacţională şi cu aplicaţiile ei la nivel clinic, psihoterapeutic, educaţional şi organizaţional prin intermediul Asociaţiei Române de Analiză Tranzacţională, recunoscută de European Association of Transactional Analysis (EATA) şi acreditată de Colegiul Psihologilor şi de Federaţia Română de Psihoterapie (FRP). Detalii, pe www.arat.ro.   Alte titluri pentru EricBerne (autor): Ce spui după Bună ziua? Psihologia destinului uman (2023) , Analiza tranzacţională în psihoterapie (2022) , Alte titluri pentru OanaMunteanu (traducator): Contrariile se atrag. Nu mai lăsaţi diferenţele să vă despartă (2022) , 101 tehnici favorite ale terapiei prin joc (2020) , Hoţul interior. Psihologia furtului şi a pierderii (2022) , Te urăsc-nu mă părăsi (2020) ,

Key Specifications

Autor(i)Eric Berne
EdituraTrei
Anul Publicariioctombrie 2020
ISBN9786064009579
Pagini248
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
46.6251.80-10%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Jocurile noastre de toate zilele. Psihologia relaţiilor umane | Bookpedia