Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Istoria Orientului Mijlociu. De la apariţia creştinismului până în prezent

Istoria Orientului Mijlociu. De la apariţia creştinismului până în prezent

Best price at Cartepedia.ro

Description

Orientul Mijlociu este locul în care au luat naştere trei mari religii şi numeroase civilizaţii. Timp de secole, a fost o sursă a ideilor şi cunoaşterii, a mărfurilor preţioase şi tehnicii şi, uneori, un centru al puterilor militare şi politice. Bernard Lewis urmăreşte firul transformărilor succesive din acest teritoriu dinainte de apariţia islamului, din Antichitate, de-a lungul Evului Mediu şi pînă în anii ’90. Punctele sale de plecare sînt Imperiul Roman şi Imperiul Persan, puteri rivale care au dominat regiunea şi au influenţat evoluţia populaţiilor locale. Sînt apoi descrise dezvoltarea monoteismului şi a creştinismului, ascensiunea şi răspîndirea islamului, valurile invadatorilor din est şi hoardele mongole ale lui Ginghis-Han, afirmarea turcilor otomani şi schimbarea balanţei de putere dintre lumea musulmană şi cea creştină. Comentariile pe marginea evenimentelor politice şi militare, dar mai ales a schimbărilor sociale, economice şi culturale sînt completate cu citate din cronici, note de călătorie, documente, inscripţii, poezii şi anecdote din epocă. Descriind forţele care au modelat istoria Orientului Mijlociu, autorul analizează şi impactul profund al lumii occidentale moderne asupra acestei zone. Alte titluri pentru LucianLeuştean (traducator): Originile celui de-Al Doilea Război Mondial (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Bernard Lewis
EdituraPolirom
Anul Publicariioctombrie 2014
ISBN9789734647323
Pagini352
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)