
Istoria și semnificația numerelor
Best price at Cartepedia.ro
Description
Numerele sunt încărcate de o caldă simbolistică magică, dublată însă de o rece precizie științifică. Suntem creați de numere – care alcătuiesc codul nostru genetic – și guvernați de capriciile acestora… Drumul de la cifrele romane la cele arabe sau calea de la sistemul de numerație zecimal la cel binar sunt incursiuni prin cultură care definesc civilizații, personaje remarcabile și evenimente care au schimbat istoria omenirii, dar furnizează și o sumedenie de anecdote și curiozități care fac deliciul celor avizi de cunoaștere, dezvăluind conexiuni nebănuite. Dacă între 0 și 1 există o relație „amoroasă” obsesiv-compulsivă, 2 poate reprezenta dublul androgin al Ființei Originare, 3 trimite la Sfânta Treime, dar și la un profund raționament filosofic, 4 este „careul de ași” în orice domeniu, după cum 5 înseamnă „quinta royala” a cunoașterii, 6 adună în paradigma sa simțurile și gusturile, 7 strânge sub același numitor comun minunile lumii, 8 arată care sunt nivelurile conștiinței (cu sau fără aportul drogurilor psihedelice), 9 indică, între altele, Oda bucuriei, 10 semnifică poruncile din Tablele Legii, 11 dă patimii numele fotbalului, 12 este absolutul în materie de uragane, iar 13 poate presupune ghinionul absolut. Însă, dincolo de numerele naturale, vorbim și despre nedeterminatul „infinit” (care, în forma sa absolută, poate fi echivalat cu Dumnezeu), despre π, indispensabil formulelor perimetrului și ariei cercului, sau despre „numărul de aur”, proporția perfectă a frumuseții descrise de Matila Ghyka, aplicată în compozițiile prietenului său Dalí… Alte titluri pentru Dan-SilviuBoerescu (autor): Alfabetul mâncării sănătoase şi gustoase (2013) , Nopți controversate cu Radu cel Frumos, Petru Cercel și alți... favoriți (Vol. 3) (2023) , Românii și tragedia scufundării Titanicului (Vol. 1) (2023) , 96 de spuneri și întâmplări memorabile din viața Regelui Mihai I (2019) , Marile controverse din jurul unor personaje emblematice ale Regalității și personaje din umbră (2019) , Viața de după moarte. Cazuri impresionante din România. Esoterica (2019) , De la nuntă la înmormântare – o istorie alternativă a României profunde (2019) , Pierdut în Barcelona și pe Costa Brava (2023) , Pierdut în Bordeaux (2023) , Pierdut în New York, o sută de orașe într-unul singur (2023) ,