Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Invențiile mele

Invențiile mele

Best price at Cartepedia.ro

Description

Dacă geniul ar avea o definiţie, aceasta ar fi persoana lui Nikola Tesla și realizările sale. Lumea datorează atât de multe inovaţii tehnice unui om despre care știe atât de puţine! Volumul autobiografic Invenţiile mele vine să compenseze întru câtva această nedreptate – de altfel, una dintre numeroasele nedreptăţi care l-au urmărit pe Tesla de-a lungul întregii vieţi.   Într-o relatare concisă, dar fascinantă, fizicianul Tesla împărtășește întâmplări cu totul neobișnuite din copilăria și tinerețea sa, își schițează metoda de lucru și modul în care psihicul lui remarcabil parcurgea drumul către idei revoluționare. Aplecarea sa către fizică și spiritul inventiv l-au ajutat de multe ori să scape din situații primejdioase și au câștigat respectul celor alături de care lucra.   În acest volum autobiografic nu numai că sunt punctate momentele capitale ale vieții și carierei acestui inventator strălucit, dar avem acces și la perspectiva lui Tesla asupra vieții, societății și conflictelor mondiale al căror martor a fost. Alte titluri pentru NikolaTesla (autor): Fantasticele invenţii ale lui Nikola Tesla (2013) , Pachet Colecția Autobiografia (2023) , Alte titluri pentru Anca IrinaIonescu (traducator): Viața lui Freud. Turnul nebunilor (Vol. I) (2014) , Viața lui Freud. Paria (Vol. II) (2014) , Războiul răzvrătirii mondiale (2015) , Mica Sirenă (2016) , Spovedanie (2022) , Houston, avem o problemă (2017) , Anii tinereții mele (2022) , O revoltată în Rusia bolșevică (2018) ,

Key Specifications

Autor(i)Nikola Tesla
EdituraHerald
Anul Publicariinoiembrie 2021
ISBN9789731116648
Pagini208
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
41.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Invențiile mele | Bookpedia