Indumnezeirea omului - Gheorghios Patronos

Potrivit teologiei biblice si patristice, indumnezeirea omului poate fi socotita scopul final al creatiei si axul in jurul caruia se misca intreaga istorie a lumii si intreaga istorie a revelatiei dumnezeiesti. Indumnezeirea este centrul tuturor etapelor Iconomiei dumnezeiesti, din prima clipa a creatiei pana la timpul din urma al sfarsitului lumii. Indumnezeirea nu este la modul simplu o parte a Iconomiei dumnezeiesti, ci pe ea se focalizeaza intreaga istorie a omenirii.

Pe cand caderea nu apartine planului Iconomiei dumnezeiesti si, din aceasta cauza, nu exprima mersul inainte dinamic al creatiei. Stricaciunea si moartea, caderea si pacatul, sunt in afara firii lucrurilor. Indumnezeirea exprima natura zidirii omului in esenta ei…. Istoria zidirii lumii si istoria mantuirii ei, cunoscuta teologilor biblisti prin termenul strain de Heilsgeschichte, ajunge la expresia sa cea mai inalta mai ales in faptul indumnezeirii, de vreme ce indumnezeirea se afla la „inceputul” si la „capatul” (τέρμα) intregului parcurs mantuitor al omului. In cadrul acestui parcurs, pe calea indumnezeirii, omul nu se mantuieste pur si simplu, ci devine la propriu „dupa impartasire” (κατὰ μετουσίαν) ceea ce este Dumnezeu „dupa fiinta” (G. Patronos)