
Imperiul castelului de nisip
Best price at Cartepedia.ro
Description
Înainte ca apele să înghită coastele Statelor Unite, Eden era fericită. Avea un tată grijuliu, prieteni buni și o viață fără griji. Apoi a început războiul, și totul s-a schimbat. Acum, o formațiune politică radicală controlează întreaga planetă. Hotărâți să pună capăt prin forță inechităților sociale, adâncite de noile tehnologii și de goana după resurse, membrii ei duc o luptă sângeroasă împotriva claselor privilegiate, aruncându-i în lagăre și luându-le proprietățile celor care li se împotrivesc. Singura speranță este așa-numita insulă a sanctuarului, singurul loc demilitarizat de pe planetă. Când Eden reușește să evadeze și ajunge în acest presupus refugiu pentru victimele regimului, va descoperi că, departe de a fi un sanctuar, insula pare mai ostilă chiar decât lumea pe care a lăsat-o în urmă, fiind controlată de forțe stranii și de un dușman nevăzut, care pândește la fiecare pas. O poveste despre pierdere și speranță, iubire și prietenie necondiționată într-o lume postapocaliptică, în care nimic nu este ce pare a fi. Alte titluri pentru LaviniaȘerban (traducator): Am nevoie de pace (2017) , Simon Thorn și groapa cu șerpi (Vol. 2) (2019) , Simon Thorn și vizuina lupilor (Vol. 1) (2019) ,