Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Icoanele bizantine ale Maicii Domnului

Icoanele bizantine ale Maicii Domnului

Best price at Cartepedia.ro

Description

După ce într‑o lucrare precedentă, „Icoana, chipul nevăzutului”, apărută tot la editura Sophia, a definit Icoana în termeni generici, sub aspect teologic, estetic şi tehnic, Egon Sendler îşi focalizează cercetarea în prezenta lucrare asupra iconografiei mariale bizantine, investigându‑i izvoarele biblice, patristice şi liturgice, punându‑i în lumină marile reuşite şi încercând să‑i sistematizeze – atât cât este cu putinţă – devenirea aproape de două ori milenară. Într‑o primă secţiune, autorul prezintă aşa‑numitele icoane mariale praznicale, legate de sărbătorile care celebrează principalele evenimente din viaţa Maicii Domnului, cu întreaga bogăţie de semnificaţii spirituale pe care reflecţia teologică bizantină le‑a ataşat – în registru dogmatic, omiletic sau imnografic – sâmburelui istorico‑biblic originar, semnificaţii care se regăsesc fidel şi în reprezentările iconografice ale respectivelor praznice. În cea de a doua parte, Egon Sendler degajează din impresionanta tipologie a nenumăratelor icoane închinate Prea Sfintei Fecioare cele mai semnificative tipuri iconografice, explorând în principal marea tradiţie bizantină, dar şi dezvoltările ulterioare pe care aceasta le‑a generat în iconografia răsăriteană, rusă în special, precum şi influenţele pe care le‑a putut exercita uneori în Apus. Privite într‑o astfel de lumină, icoanele Maicii Domnului ne apar nu numai aureolate de strălucirea aurului şi a culorilor, dar şi luminate dinlăuntru de nimbul tainic al înţelesurilor duhovniceşti, cele care le‑au dat substanţă şi chip deopotrivă. Alte titluri pentru MăriucaAlexandrescu (traducator): Să ne rugăm 15 zile cu Sfântul Ioan Gură de Aur (2022) , Celălalt Soare (2022) , Îndumnezeirea omului după învățătura Părinților răsăriteni (2022) , Leul din Alexandria (2024) , Să ne rugăm 15 zile cu mitropolitul Antonie al Surojului (2022) , Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza sau Viața dorinței (2022) , Alte titluri pentru AdrianAlexandrescu (traducator): Celălalt Soare (2022) , Îndumnezeirea omului după învățătura Părinților răsăriteni (2022) , Leul din Alexandria (2024) , Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza sau Viața dorinței (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Egon Sendler
EdituraSophia
Anul Publicariiianuarie 2019
ISBN9789731360690
Pagini296
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
48.50RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Icoanele bizantine ale Maicii Domnului | Bookpedia