Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Geopolitica înainte și după COVID-19 (2017-2020)

Geopolitica înainte și după COVID-19 (2017-2020)

Best price at Cartepedia.ro

Description

Volumul de față este o excelentă trecerea în revistă a celor mai importante evenimente petrecute în politica internațională în intervalul 2017-2020. O cronică a lumii noastre, dar – atenție! – nu croită fără o teză care să facă din culegere un volum închegat. Iar firul roșu este, de fiecare dată, implicit sau explicit, referința la România și perspectiva ei strategică și geopolitică. Și acum poate urma, nestingherită, lectura, cu acest fir roșu în minte, care îi era autorului, expert și patriot, atât de evident în sinea lui încât nu a făcut din acesta o precizare explicită. De aici și nevoia pe care am resimțit-o să o degajăm dintr-un început. Conf. univ. dr. Dan DUNGACIU Director Institutul de Științe politice și Relații Internaționale (ISPRI) – Academia Română

Key Specifications

Autor(i)Felix Stroe, Dorian Vlădeanu
EdituraMarist
Anul Publicariioctombrie 2020
ISBN9786068801254
Pagini304
CopertaPaperback

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
75.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Geopolitica înainte și după COVID-19 (2017-2020) | Bookpedia