Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Fundamentele spirituale ale crizei ecologice

Fundamentele spirituale ale crizei ecologice

Best price at Cartepedia.ro

11.64 RON
In Stock

Description

Chiar dacă problemele ecologice impun într‑adevăr măsuri politice și economice urgențe din partea statelor, sunt tot mai multe voci care subliniază că la o soluționare profundă și deplină a acestora nu se poate ajunge decât printr‑o schimbare radicală a mentalității și a modului nostru de viață, pentru că problemele ecologice au în fond cauze spirituale - legate de felul în care omul percepe și concepe natură, de felul în care se apropie și se folosește de ea -, și prin urmare se impun soluții spirituale.     Iar aici Biserica Ortodoxă - cu o lungă tradiție de reflecție (teologică, cosmologică, antropologică) și de practică (liturgică și spirituală) referitor la valoarea creației și cuvenită relație a omului cu ea - poate să ofere, în cadrul crizei actuale, principii călăuzitoare pentru reflecția și acțiunea tuturor celor care se străduiesc să salveze natură, acum și în viitor. Alte titluri pentru Jean-ClaudeLarchet (autor): Creştinul în faţa bolii, suferinţei şi morţii (2023) , Terapeutica bolilor mintale (2022) , Dumnezeu este iubire (2022) , Dumnezeu nu vrea suferința omului (2022) , Despre iubirea creștină (2023) , Captivi în internet (2022) , Animalele în spiritualitatea ortodoxă (2022) , Mic ghid teologic și duhovnicesc pentru vreme de pandemie (2022) , Athosul și duhovnicii pe care i-am cunoscut (2023) , Inconştientul spiritual sau Adâncul neştiut al inimii (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Jean-Claude Larchet
EdituraSophia
Anul Publicariioctombrie 2019
ISBN9789731367101
Pagini176
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
11.64RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Fundamentele spirituale ale crizei ecologice | Bookpedia