Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Formule de succes pentru următorul deceniu. Companii care au învins criza

Formule de succes pentru următorul deceniu. Companii care au învins criza

Best price at Cartepedia.ro

68.38 RON80.45-15%
In Stock
Check Price at Cartepedia.ro

Description

Cum de au reuşit unele companii, chiar de dimensiuni mici şi mijlocii, să evite vârtejul crizei economice globale, care a înghiţit giganţi din toate industriile? Ce strategii şi formule au adoptat încât să dejoace calculele hârtiei şi să înainteze contra curentului, obţinând rate ridicate de creştere şi profitabilitate? Cartea de faţă demonstrează, cu numeroase exemple, din România şi din regiune, dar şi de la nivel mondial, că secretul succesului se află în aplicarea unor strategii bine definite. Învingătorii crizei nu sunt neapărat companiile mari, ci cele care s-au încadrat ferm într-unul din cele patru profiluri analizate în volum: Industry Shark, Regional Hero, Local Specialist sau International Champion. Aceştia vor avea câştig de cauză şi pe termen lung, într-o competiţie tot mai dură şi într-un proces de concentrare economică tot mai accentuat. Studiile de caz de pe piaţa locală au fost realizate de parteneri şi experţi din cadrul PwC România şi au abordat sectoare economice variate: financiar-bancar, asigurări, auto, energie, farmaceutic, retail, produse alimentare, telecomunicaţii şi utilităţi. Printre companiile analizate se numără: BRD - Groupe Société Générale, Vienna Insurance Group, Dacia - Groupe Renault, Romtelecom, Vodafone, Labormed, GDF Suez Energy, CEZ, Caroli Foods. Este o carte esenţială pentru liderii de business din România, care au de-acum la dispoziţie un manual de strategii învingătoare şi care pot înţelege mai bine tendinţele de concentrare ale industriilor în care activează. Alte titluri pentru IrinaCristescu (traducator): Umbre în vie. Conspirația menită să distrugă cel mai rafinat vin din lume. Adevărata poveste (2015) , Ce are asta de-a face cu mine? (2016) , Naziștii și drogurile. Senzații tari în al Treilea Reich (2023) , Federer. În căutarea perfecțiunii (2022) , Michael Schumacher (2014) , Frida Kahlo şi culorile dragostei (2022) , Alte titluri pentru IoanaCristescu (traducator): Michael Schumacher (2014) ,

Key Specifications

Autor(i)Andrej Vizjak, Vasile Iuga
EdituraPublica
Anul Publicariiiulie 2011
ISBN9789731931746
Pagini536
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
68.3880.45-15%RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Formule de succes pentru următorul deceniu. Companii care au învins criza | Bookpedia