Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Filosofie în 30 de secunde

Filosofie în 30 de secunde

Best price at Cartepedia.ro

49.90 RON
In Stock

Description

Gândesc, deci exist, materialism dialectic, existențialism? Metoda socratică și deconstrucție? Desigur, cunoști semnificația acestor noțiuni sau, cel puțin, ai auzit de ele. Dar le stăpânești destul de bine pentru a le dezbate la o petrecere sau pentru a-ți impresiona prietenii? Filosofie în 30 de secunde prezintă, într-o manieră revoluționară, cele mai semnificative 50 de teorii filosofice din toate timpurile. Filosofi de marcă au fost provocați să lase deoparte pentru o vreme frământările lor cu privire la sensul existenței și să încerce să explice, pe înțelesul tuturor, cele mai sofisticate idei filosofice – în doar două pagini, 300 de cuvinte și o ilustrație metaforică. Volumul își propune să pătrundă în mintea celor mai mari gânditori ai lumii, ca să înțelegi concepte complexe, precum imperativul categoric al lui Kant, fără să te alegi cu dureri de cap. Alte titluri pentru AlexandruSuter (traducator): Gauguin din oraşul albastru (2018) , Eurotaoism. Contribuții la o critică a cineticii politice (2013) , Jurnalul moscovit (2013) , Chemarea mărilor (2019) , Noi, copiii din Bahnhof Zoo (2023) ,

Key Specifications

EdituraLitera
Anul Publicariifebruarie 2018
ISBN9786063322273
Pagini160
CopertaHardcover

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
49.90RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Filosofie în 30 de secunde | Bookpedia