
Fiica haosului (Vol. 2)
Best price at Cartepedia.ro
Description
Jumătate vrăjitoare, jumătate muritoare, Sabrina Spellman și-a acceptat în sfârșit latura întunecată. Cu fiecare zi, puterile ei sporesc, însă există un preț neașteptat de mare pe care trebuie să îl plătească. Hotărâtă să lase în urmă lumea muritorilor de la liceul Baxter, adolescenta în vârsta de 16 ani vrea să își desăvârșească educația la Academia Artelor Oculte și să își găsească locul printre colegii vrăjitori și vrăjitoare. O lume nouă se deschide înaintea ei, iar tânăra descoperă că lucrurile nu sunt chiar atât de simple precum își imagina. Prudence, Dorcas și Agatha îi sunt acum colege și, se pare, prietene, dar poate oare Sabrina să aibă încredere în ele? Și ce se întâmplă cu fermecătorul Nick Scratch? Vor trece sentimentele lui proba timpului? O POVESTE NOUĂ ȘI ORIGINALĂ, NEÎNTÂLNITĂ ÎN SERIAL! „Să nu fii niciodată prins plângând la școală! Denotă slăbiciune. Acest sfat este valabil mai ales într-o școală pentru vrăjitoare. Totuși, în noaptea în care fantomele au venit să-mi distrugă orașul, iată-mă acolo, la Academia Artelor Oculte, stând pe balconul cu vedere la statuia Satanei și abia ținându-mi în frâu lacrimile! Ma simțeam copleșită, aproape de marginea prăpastiei, dar trebuia să rezist. Aveam un plan. Familia mea și cu mine intenționam să-i protejăm pe muritorii din Greendale. Aveam un loc în care să-i ținem în siguranță. Doar că muritorul pe care-l iubeam cel mai mult nu voia să vină. Și nu-l puteam învinovăți.” Alte titluri pentru Sarah ReesBrennan (autor): Anotimpul vrăjitoarei (Vol.1) Seria Sabrina: Între lumină și întuneric (ediție tie-in) (2020) , Cronicile lui Magnus Bane (2017) , Povești de la Academia Vânătorilor de Umbre (2018) , Alte titluri pentru Simona ȘtefanaStoica (traducator): Anotimpul vrăjitoarei (Vol.1) Seria Sabrina: Între lumină și întuneric (ediție tie-in) (2020) , Vraja spinilor (Vol. 1) (2020) , Vraja corbilor (2020) , Curtea miracolelor (2021) , Umbrele care ne despart (Vol. 1) (2021) , Ți-am spus că te iubesc? DIMILY (Vol. 1) (2022) , Aurit (2022) ,