Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Fericirea lupului

Fericirea lupului

Best price at Cartepedia.ro

Description

Paolo Cognetti este autorul bestsellerului internaţional Cei opt munţi, câştigător al Premiului Strega După succesul mondial al romanului Cei opt munţi, Paolo Cognetti se întoarce pe îndrăgitele sale piscuri de munte pentru a ne oferi un roman de dragoste uluitor, o adevărată odă închinată muntelui, deopotrivă liniştitor, periculos, imprevizibil şi plin de forţă.   Fausto s-a refugiat în munţi pentru că voia să lase în urmă trecutul recent. Silvia încearcă să descopere ceva despre sine înainte să plece cine ştie unde. El are patruzeci de ani, ea – douăzeci şi şapte. Se apropie unul de altul într-o noapte când Fontana Fredda se pregăteşte de iarnă. În jurul lor se află Babette şi restaurantul ei, apoi un refugiu situat la peste trei mii de metri altitudine şi Santorso, care ştie totul despre vale, întinderi de zăpadă şi de iarbă ce îţi umplu sufletul. Chiar şi lupul, care nu-şi mai făcuse apariţia de un secol, pare că s-a întors. Şi el este în căutarea fericirii. Alte titluri pentru PaoloCognetti (autor): Cei opt munți (Top 10+) (2019) , Fără să ajungi vreodată în vîrf (2020) , Jos, în vale (2024) , Cei opt munți (2017) , Băiatul sălbatic (2018) , Alte titluri pentru CeraselaBarbone (traducator): Soţia campionului (2013) , Cel care mă aşteaptă (2013) , Roderick Duddle (2016) , Povestea fetiței pierdute (2024) , Cu apa până la gât (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Paolo Cognetti
EdituraPolirom
Anul Publicariiseptembrie 2022
ISBN9789734691890
Pagini208
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
34.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Fericirea lupului | Bookpedia