Fanus Neagu si poetica povestirii - Raluca Giurgiulescu

Inzestrat cu o certa vocatie de povestitor si cu un extraordinar simt al limbii, Fanus Neagu (1932–2011) s-a impus in cadrul literaturii romane postbelice prin cateva interesante volume de proza scurta precum Ningea in Baragan (1959), Somnul de la amiaza (1960), Dincolo de nisipuri (1962), Cantonul parasit (1964) etc. Asemenea lui Mircea Eliade, scriitorul recunoaste nevoia omului modern de vise, de povestiri exemplare, de unde si o serie de afirmatii semnificative cum ar fi si cea care urmeaza: „Nevoia de vis, de vis si de «suspense» e de cand lumea – toata viata e un foileton cu «va urma»”. A povesti nu inseamna a prezenta evenimentele intr‑o maniera realista, pozitivista, specifica prozatorului secolului al XIX‑lea, ci echivaleaza cu relevarea semnificatiilor ascunse ale intamplarilor. Scriitorul face parte dintr‑o familie mai larga de spirite, avand ca principali reprezentanti cativa prozatori ce au cunoscut mirajul campiei, ca de exemplu Alexandru Odobescu, Gala Galaction, Panait Istrati, Zaharia Stancu sau Stefan Banulescu, fara ca aceste filiatii posibile sa ii stirbeasca cu ceva autenticitatea inconfundabila a operei. (Gheorghe Glodeanu)