Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Exercițiu de încredere

Exercițiu de încredere

Best price at Cartepedia.ro

Description

Roman câștigător al National Book Award for Fiction 2019   Roman exploziv care scrutează limitele consimțământului, ale prieteniei și loialității, bestseller international, ales printre cele mai bune cărți ale anului 2019 de Chicago Tribune, Washington Post, Elle, Buzzfeed, Entertainment Weekly, Vanity Fair, New York Magazine, Los Angeles Times, Bustle, Refinery29, Town & Country, Cosmopolitan, The Millions și Time.   Începutul anilor '80. O suburbie americană. Un liceu specializat în artele spectacolului – CAPA – îi adună, de la toate școlile publice, pe cei mai înzestrați elevi. Talente deja confirmate, ce urmează să se afirme sau care se vor pierde pe parcurs puse laolaltă într-un mediu artistic, unde manipularea – voită sau nu, insidioasă și de cursă lungă – pare să devină la rândul ei una dintre disciplinele de studiat. Abia intrați în școală, David și Sarah se îndrăgostesc – o primă iubire pe care o feresc, instinctiv, de ochii celorlalți, încercând ei înșiși să o accepte și să o înțeleagă mai întâi, dar care ajunge să fie expusă aproape ca o temă de studiu a claselor de actorie. Printre exercițiile de încredere la care își supune elevii, carismaticul profesor Kingsley îi forțează pe cei doi să se confrunte, nu fără a fi intervenit înainte ca un maestru păpușar ce își aranjează marionetele după bunul plac. Orgoliul rănit, autoritatea adulților asupra celor foarte tineri, violența, jocul imperceptibil al adevărului cu minciuna, al realității cu ficțiunea vor schimba nu numai traiectoriile lui Sarah și David, ci și ale celorlalți care își văd viața pusă sub lupă.         Alte titluri pentru SusanChoi (autor): Studentul străin (2023) , Alte titluri pentru MihaelaBuruiană (traducator): Arta de a citi gândurile (2022) , Pasiunea domnișoarei S. (2016) , Povestea cea bună (2016) , Așa-zisa răpire a prințului Oleomargarină (2017) , Fericire (2018) , Clubul Mars Room (2019) , Unde ai dispărut, Bernadette? (2022) , Jurnalul unui librar (2020) , Hamnet (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Susan Choi
EdituraHumanitas Fiction
Anul Publicariiaugust 2021
ISBN9786067798555
Pagini280
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
34.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Exercițiu de încredere | Bookpedia