Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Executarea măsurilor de probațiune

Executarea măsurilor de probațiune

Best price at Cartepedia.ro

59.00 RON
In Stock

Description

Lucrarea Executarea măsurilor de probațiune reprezintă teza de doctorat a autorului, elaborată sub coordonarea domnului profesor Ioan Chiș, un reputat autor al domeniului Dreptului execuțional penal, și tratează în mod aprofundat problematica executării celei mai însemnate categorii de sancțiuni penale neprivative de libertate.    Monografia este structurată în patru capitole, consacrate aspectelor introductive, entităților care dețin competențe în legătură cu executarea măsurilor de probațiune, executării măsurilor de probațiune în general și, respectiv, în special.   Utilitatea lucrării pentru practicienii probațiunii și nu numai constă în faptul că aceasta cuprinde clarificări noționale binevenite într-un domeniu în care încă nu s-a scris prea mult în țara noastră, dar și două anexe cu propuneri de lege ferenda și cu jurisprudență relevantă. Alte titluri pentru Andrei-DorinBăncilă (autor): Legea nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri (2021) ,

Key Specifications

Autor(i)Andrei-Dorin Băncilă
EdituraUniversul Juridic
Anul Publicariinoiembrie 2020
ISBN9786063907302
Pagini376
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
59.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Executarea măsurilor de probațiune | Bookpedia