Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Educaţia

Educaţia

Best price at Cartepedia.ro

Description

Educația este un domeniu deosebit de dinamic, iar provocările ivite obligă la atitudini sau abordări reflexive responsabile și în cunoștință de cauză. De multe ori, provocările practice depășesc presupozițiile teoretice – clasice sau mai noi – și, de aceea, revizuirile sau resemnificările ideatice devin obligatorii. Volumul pune laolaltă, integrează și valorizează o multitudine de perspective recente atât prin abordări teoretice „clasice”, de tip academic, cât și prin poziționări libere, expozeuri eseistice, construcții deductive, reprezentări sau opinii exprimate în ultimii ani în interviuri, confesiuni, „povești de viață”. Toate aduc însă contribuții importante la teme de actualitate în educație: justificarea și funcționalitatea unei pedagogii digitale, statutul și căile de implementare ale învățământului dual, noi competențe care ar trebui asumate de profesori, influența gadgeturilor în dezvoltarea tinerilor, statutul profesorului debutant, rolul spiritualității în structurarea personalității, „epopeea” generării, asumării și implementării noilor legi ale educației. Alte titluri pentru ConstantinCucoş (autor): Pedagogie (2014) , Filosofia educaţiei (2023) , Pedagogie (2024) , Pedagogie (Ediţia 2002) (2013) , Istoria pedagogiei. Idei şi doctrine pedagogice fundamentale (2017) , Educaţia. Reîntemeieri, dinamici, prefigurări (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Constantin Cucoş
EdituraPolirom
Anul Publicariiianuarie 2024
ISBN9789734697052
Pagini264
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
44.95RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Educaţia | Bookpedia