Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
După-amiaza unui faun

După-amiaza unui faun

Best price at Cartepedia.ro

Description

Originalitatea lui Adolfo Bioy Casares izvorăște din arta inconfundabilă de a structura, într-un demers narativ unitar, de un echilibru desăvârșit, cele două coordonate esențiale ale creației sale: cea fantastică și cea omenească. „Fantasticul este una dintre marile chei ale literaturii mele”, spune autorul, convins că „realitatea poate fi fantastică în orice clipă, fiindcă uneori viața ne oferă o viziune momentană a ceva ce alterează ordinea realului”.   „Îmbinând subtil elemente ale literaturii de sorginte fantastică - misterul, straniul, ambiguitatea, indeterminarea, suspansul, atracția exercitată de zona absconsă, întunecată a existenței - cu dezvăluirea dimensiunii lăuntrice a ființei umane aflate aproape întotdeauna sub semnul atotstăpânitor al iubirii, povestirile din volum reflectă, în varii ipostaze, tema efemerității ființei, simțită ca o incertitudine față de identitatea unei alte ființe, întrucât cunoașterea umană este imperfectă.” — Tudora Șandru Mehedinți Alte titluri pentru Adolfo BioyCasares (autor): Invenția lui Morel (2019) , Cei care iubesc urăsc (2020) , Alte titluri pentru TudoraŞandru-Mehedinţi (traducator): Ella (2013) , Ereticul (2013) , Şotron (Top 10+) (2013) , Despre dragoste şi alţi demoni (2024) , Toamna patriarhului (2014) , Povestea târfelor mele triste (2014) , A trăi pentru a-ţi povesti viaţa (2014) , Cronica unei morţi anunţate (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)Adolfo Bioy Casares
EdituraCurtea Veche
Anul Publicariimai 2021
ISBN9786064408648
Pagini240
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
47.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
După-amiaza unui faun | Bookpedia