Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Dulceaţă de caise

Dulceaţă de caise

Best price at Cartepedia.ro

44.00 RON
In Stock

Description

Odată cu întoarcerea sa în Rusia după cei douăzeci de ani petrecuţi în exil, Soljeniţîn scrie, în perioada 1993‑1998, o serie de „povestiri în două părţi“, echilibrate şi atent şlefuite, cele două părţi ale fiecărui text fiind unite printr‑o temă comună. Sunt marile teme ale literaturii lui Soljeniţîn: opţiunea morală, problema responsabilităţii, compromisul... Personajele sunt plasate în diverse perioade ale epocii sovietice (începând din anii ’20‑’30, trecând prin cel de‑al Doilea Război Mondial şi ajungând până în anii ’90), însă nu de vreo „demascare“ a realităţilor sovietice este vorba, ci de o privire atentă asupra omului ca individualitate. Suntem martori la ascensiuni şi decăderi, descoperim conştiinţe împovărate, vedem îndoiala şi slăbiciunea personajelor atunci când sunt puse în situaţia de a alege. Fiecare om este important, iar deciziile lui nu rămân niciodată fără consecinţe. Sunt pagini de scriitură însufleţită, de o remarcabilă forţă artistică. Este forţa trăirilor autentice, care nu pot lăsa pe nimeni indiferent. Alte titluri pentru AlexandrSoljeniţîn (autor): Arhipelagul Gulag (3 Volume) (2013) , O zi din viaţa lui Ivan Denisovici (2023) , Casa Matrionei (2024) , Iubeşte revoluţia! (2014) , Iubeşte revoluţia! (2014) , Povestiri și miniaturi (2017) , Revoluție și minciună (2019) , Două secole impreună. Evreii şi ruşii inainte de revoluţie (4 volume) (2020) , Alte titluri pentru CeciliaMaticiuc (traducator): Povestiri și miniaturi (2017) ,

Key Specifications

Autor(i)Alexandr Soljeniţîn
EdituraUnivers
Anul Publicariimartie 2016
ISBN9786067710380
Pagini352
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
44.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Dulceaţă de caise | Bookpedia