Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

Drept civil. Teoria generală a obligațiilor

Best price at Cartepedia.ro

144.53 RON
In Stock

Description

Orice specializare în domeniul dreptului civil, și nu numai, presupune o cunoaștere temeinică a principiilor și a instituțiilor juridice de bază, teoria generală a obligațiilor reprezentând, prin esență, un alfabet pentru ansamblul disciplinelor care constituie dreptul privat.   Lucrarea cuprinde o analiză a legislației în vigoare în materia obligațiilor, în principal a Codului civil actual, în corelație cu vechea reglementare în materie. Sunt evidențiate aspectele de noutate, cu valorificarea doctrinei și jurisprudenței anterioare, pe care s-a fundamentat noua reglementare și cu propunerea unor soluții pentru chestiunile controversate care au apărut după aplicarea dispozițiilor din actul normativ în vigoare. Cursul se adresează, în principal, studenților, dar și masteranzilor și practicienilor dreptului.   Ediția 2 vine cu o actualizare a actelor normative naționale, cum ar fi cazul tutelei speciale care a suferit modificări legislative, și de la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, sunt prezentate noi explicații pentru o înțelegere aprofundată a materiei teoriei generale a obligațiilor.   Viziunea autorului Prezenta lucrare se înfățișează ca un îndrumar în materia studiului obligațiilor, această disciplină reprezentând un corolar al dreptului civil, în sens larg, principiile și regulile specifice instituțiilor juridice din materia obligațiilor fiind aplicabile tuturor disciplinelor de studiu ale dreptului privat român, având și o aplicație la discipline care aparțin dreptului public. Lucrarea se adresează în principal studenților, având în vedere prezentarea sistematică a instituțiilor specifice materiei obligațiilor, însă și masteranzilor și practicienilor dreptului, care vor găsi în cuprinsul acesteia noțiunile, teoriile, soluțiile și explicațiile doctrinare și jurisprudențiale în materia obligațiilor. Din cuprins Încheierea contractului Reguli de interpretare a contractelor Principiul forţei obligatorii a contractului Efectele specifice contractelor sinalagmatice Efectele contractului faţă de terţi. Principiul relativităţii efectelor contractului Opozabilitatea Excepţiile de la principiul relativităţii efectelor contractului Răspunderea civilă contractuală Actul juridic unilateral de drept civil Faptul juridic Faptul juridic ilicit Obligaţii complexe Stingerea obligaţiilor Garantarea executării obligaţiilor Garanţiile personale Privilegiile și garanţiile reale Puncte forte lucrarea propune soluții pentru chestiuni controversate, care au apărut după aplicarea actualului Cod civil corelarea legislației în vigoare în materia obligațiilor cu prevederile din reglementarea anterioară cursul acoperă toate aspectele cuprinse în programa de studiu pentru această disciplină ample referințe bibliografice

Key Specifications

Autor(i)Anca Roxana Bularca
EdituraC.H. Beck
Anul Publicariiaprilie 2023
ISBN9786061812851
Pagini634
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
144.53RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Drept civil. Teoria generală a obligațiilor | Bookpedia