Din lumea celor care nu cuvanta - Emil Garleanu

S-a desfacut din mugur, intr-o dimineata calda a inceputului de primavara. Cea dintai raza de soare s-a impletit pe dansa ca o sarma de aur, facand-o sa tremure de fericirea unei asemenea atingeri. Ziua intai i s-a parut scurta, si apropierea noptii o mahni. Lumina se stinse, racoarea o facu sa se zgribuleasca, sa se vare intre celelalte si sa astepte, atipind, pana a doua zi, venirea soarelui.

     Cu ce revarsare de stralucire se ridica stapanitorul lumii pana sus, pe cer! Raza se cobori din nou, si toata ziua, incalzita, frunza se scalda in albastrul vazduhului.

     In scurta vreme se desfacu mare, verde, mai frumoasa ca toate, mai sus decat celelalte, tocmai in varf. De deasupra ii cadea lumina, dedesubt se ridica, pana la ea, mireasma crinilor albi, singuratici, cu potirul plin de colbul aurului mirositor.

                                                                                                                                        Emil Garleanu, Frunza