
Dieta minții
Best price at Cartepedia.ro
Description
"Termenul de dietă este simbolic folosit, referindu-se, prin extensie, la toate acele metode care, prin voinţă şi efort, pot conduce la o dezvoltare şi la o împlinire a personalităţii în plan multidimensional, spiritual, fizic şi social. Dotată cu un fin spirit de observare a realităţii, Adina Moldoveanu a recurs la studiul unor surse de cunoaştere, de la vechile scrieri până la cele moderne, voind să-şi explice de ce viaţa este afectată de multe sinuozităţi, de frustrări şi de neîmpliniri şi ce soluţii pot exista pentru a fi evitate. Aşa a ajuns să înţeleagă legile morale pe care se sprijină Universul şi necesitatea ca acestea să fie respectate ca o condiţie fără de care nimic nu se poate construi benefic şi trainic." - Dumitru Constantin-Dulcan * * * Toate binecuvântările se duc către tine, cititorule! Şi ştiu că Dieta Minţii îţi va eleva corpul, mintea, sufletul să obţii cât de mult îţi doreşti, astfel încât să-ţi împlineşti destinul. Binecuvântările vin către cei care ştiu că totul este o binecuvântare. Fie ca porţile lui Dumnezeu să fie deschise pentru tine! Timpul a venit. Fie ca pacea să fie cu tine! Şi aşa să fie! Cu iubire, Adina Imagine coperta I: Adina Moldoveanu, Mama Primordială, acril pe pânză, 50x70, 2020. Alte titluri pentru Dumitru-ConstantinDulcan (prefatator): Nedumeririle bunului-simţ (2016) , Minuni trăite (2022) , Viul de dincolo de materie. Revelații cuantice în Fiziopatologie (2021) , Inteligența animalelor. O introducere prin experimente (2021) , Dumnezeu îți vorbește (2023) , Speranță în tratarea cancerului (2023) , Mai putem salva lumea? (2023) , Nu mă mai tem (2022) , Chemarea din Interior (2024) , Despre cancer şi alţi demoni (2018) ,