Diavolul pe care-l cunosți

Description

Ce-i împinge pe unii oameni să comită teribile acte de violență? Pe baza celor treizeci de ani de experiență în psihoterapia persoanelor aflate în penitenciar și în spitale pentru măsuri de siguranță care au comis crime grave, Gwen Adshead oferă o perspectivă nouă și surprinzătoare asupra violenței și minții criminalilor. Împreună cu Eileen Horn, ea realizează o serie portrete vii ale pacienților cu care a lucrat. Îl întâlnim pe Tony, un criminal în serie care și-a decapitat prima victimă; pe Gabriel, care a înjunghiat un străin într-o cafenea londoneză, pe Zahra care și-a dat foc ei și celor din jur, pe Ian care i-a abuzat pe cei doi fii ai săi. Putem vedea cum, în terapie, acești oameni pe care i-au putea eticheta drept „diavoli”, sunt capabili să-și asume responsabilitatea pentru istoriile lor de viață și să se cunoască mai bine, dezvâluindu-și întreaga lor complexitate umană.   „Într-o zi vorbeam din nou despre coșmarurile sale și, în acel context, l-am întrebat dacă putem reveni asupra a ceea ce îmi spusese despre „comportamentul abuziv” al tatălui său – o expresie pe care el o folosise. Am observat cum chipul lui Tony se întuneca; sprâncenele sale stufoase s-au unit și mi-a aruncat o privire înverșunată. M-am simțit anxioasă, dar și derutată. Eram convinsă că descrise cruzimea tatălui său în acel mod, așa că presupusesem că termenul era unul acceptabil pentru el. Ceea ce nu înțelesesem era că folosirea de către mine a cuvintelor sale le conferea acestora o realitate pe care el nu o putea suporta; era prea mult identificat cu tatăl său, iar cuvintele lui rostite de mine îl tulburaseră. Mâinile sale au apucat marginea mesei dintre noi, cu nodurile degetelor albindu-i-se. Aproape am tresărit, temându-mă că va răsturna masa.” Autoarele   „Zahra a revenit la povestea incendiului, recunoscând că nu se putuse abține - înainte de a aprinde un chibrit, a trebuit să arunce o ultimă privire la telefon. Era un mesaj pe ecran, dar era doar un avertisment pentru „bateria descărcată”. Cui îi păsa? Nimănui. A ridicat prima lumânare de pe tavă și a aruncat-o prin cameră,  înspre draperii. Apoi alta, și alta, în toate direcțiile... până când tava s-a golit. În timp ce privea, cu capul înotând în vin și ochii înlăcrimați de la fum, flăcările au țâșnit cu un zgomot teribil, mistuind perdelele și întinzându-se spre tapetul zdrențuit. Abia atunci a simțit panica. Ce făcuse? Acesta a fost ultimul lucru pe care și l-a amintit, mi-a spus ea, înainte de a se trezi într-un pat de spital.” Autoarele