Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Despre economie, cu și fără formule

Despre economie, cu și fără formule

Best price at Cartepedia.ro

75.00 RON
In Stock

Description

De aproape zece ani, de când recesiunea a lovit și economia românească, mii și mii de texte cu subiect economic au ajuns la cunoștinţa marelui public. Multe având la bază o metodă de analiză bazată pe… metafore, și nu pe cifre. Cu atât mai puţin pe expresii matematice, adică pe acele reprezentări care le oferă specialiștilor chei de decriptare a subtilelor raporturi dintre politicile monetare, politicile fiscale, pe de o parte, și măsurile de austeritate și decizia politică, pe de altă parte. Paginile de analiză și de reflecţie economică și filozofică, marcate adesea de obstinaţia de a demonstra că oamenii sunt liberi cu adevărat dacă se bucură și de libertate economică și că prosperitatea este efectul libertăţii pieţelor financiare – iar acestea sunt doar două ­dintre crezurile ireductibile ale autorului –, se adresează în egală măsură și celor care, neavând nonșalanţa formulelor matematice, au nonșalanţa ideilor. Alte titluri pentru LucianCroitoru (autor): Sfârşitul reglementării şi ultimul reglementator (2013) , În apărarea pieţelor (2013) , Monetary Policy (2014) ,

Key Specifications

Autor(i)Lucian Croitoru
EdituraCurtea Veche
Anul Publicariinoiembrie 2017
ISBN9786065888692
Pagini536
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
75.00RON