Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
De veghe în lanul de secară

De veghe în lanul de secară

Best price at Cartepedia.ro

Description

Aflată de ani de zile în topul preferințelor cititorilor din România, De veghe în lanul de secară continuă să fie cartea de căpătâi a adolescenței. Ce poate fi uimitor pentru tinerii care o citesc acum, la 16 ani, și ai căror părinți s-au născut, probabil, în aceeași perioadă ca și romanul, e că trec prin aceleași episoade, angoase și mirări precum Holden Caulfield. Doar că el nu folosea atât de des cuvântul „cool” și nu naviga pe Internet. Iar când simțea nevoia s-o sune pe fata de care era îndrăgostit, ori renunța, pentru că nu avea chef, ori intra în prima cabină de telefon. Problemele lui rămân însă, și chiar și modul în care sunt rezolvate: prin revoltă, prin negare sau, uneori, prin ignorarea lor. Există voci care se întreabă de ce totuși a avut romanul un succes atât de uimitor, în toată lumea și, deja, de atâția ani. În fond, nu e singura carte care-și păstrează prospețimea cu trecerea timpului. E vorba despre altceva, un ceva despre care s-au scris zeci de mii de pagini. Ceva imposibil de sintetizat într-o scurtă prezentare. Poate, pur și simplu, e o carte foarte-foarte bună. Atât. Alăturați-vă milioanelor de tineri care au citit-o și veți înțelege. Alte titluri pentru J.D.Salinger (autor): Franny şi Zooey (2013) , Dulgheri, înălţaţi grinda acoperişului şi Seymour: o prezentare (2013) , Dulgheri, înălțați grinda acoperișului și Seymour: o prezentare (2023) , Nouă povestiri (2013) , De veghe în lanul de secară (2024) , Alte titluri pentru CristianIonescu (traducator): Funky Business: Talentul face capitalul să danseze (2013) , O să vă cam usture (2018) , Strigă-mă pe numele tău (2018) , Nimicul (2023) , De duzină (Top 10+) (2019) ,

Key Specifications

Autor(i)J.D. Salinger
EdituraPolirom
Anul Publicariidecembrie 2023
ISBN9789734697328
Pagini280
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
45.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
De veghe în lanul de secară | Bookpedia