Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
De la Ion al Glanetașului la Apostol Bologa. Doi eroi, două destine

De la Ion al Glanetașului la Apostol Bologa. Doi eroi, două destine

Best price at Cartepedia.ro

Description

Consacrat celor două romane clasicizate – Ion (1920), Pădurea spânzuraţilor (1922) – şi destinat cu precădere vârstelor formative din mediul liceal, comentariul simpatetic semnat de distinsul istoric literar Săluc Horvat se alătură, de drept, radiografiilor rebreniene, destul de numeroase astăzi, la peste şapte decenii de la trecerea în nefiinţă a creatorului romanului românesc modern. Discursul de faţă este integrabil în primul rând instrumentarului alcătuit, în general, din mărturisiri/interviuri, biografii, dicţionare, repertoare tematice ş.a.; de aici, rememorarea succintă a vieţii creatorului, precum şi a ediţiilor (antume şi postume), rememorare urmată, în chip firesc, de selecţia reacţiilor critice îndeosebi interbelice şi concentrată apoi pe tematica şi cu deosebire pe circumscrierea personajelor. (Mircea Muthu) Alte titluri pentru SălucHorvat (autor): Cartea de-a lungul anilor. Momente din istoria scrisului, a cărţii şi a tiparului (2018) ,

Key Specifications

Autor(i)Săluc Horvat
EdituraȘcoala Ardeleană
Anul Publicariidecembrie 2017
ISBN9786067971989
Pagini222
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
30.00RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
De la Ion al Glanetașului la Apostol Bologa. Doi eroi, două destine | Bookpedia