Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Dansul dragonilor (Vol. 5)

Dansul dragonilor (Vol. 5)

Best price at Cartepedia.ro

Description

Saga-fenomen care a stat la baza seriei HBO Urzeala tronurilor   În cea de-a cincea parte a legendarei serii Cântec de gheață și foc, Zidul se profilează pe fundalul Nordului mai întunecat decât oricând. Chiar aici, Jon Snow va înfrunta cel mai mare pericol din viața lui, pentru că nu are dușmani doar în Rondul de noapte, ci și în pustietatea de dincolo de Zid, printre creaturile gheții.   Peste tot în jur izbucnesc dispute cumplite, au loc trădări sângeroase și un lung șir de tâlhari și preoți, soldați și mercenari, nobili și sclavi înfruntă obstacole aparent de netrecut. Unii vor eșua, dar alții vor înflori în umbră. Destinul și politica se împletesc într-un dans letal.   „Dany își auzea slujnicele contrazicându-se, în spatele ei, în privința câștigătorului ultimei înfruntări a zilei. Jhiqui îl prefera pe uriașul Goghor, care semăna mai degrabă a taur decât a om, mai ales cu inelul de bronz din nas. Irri susținea cu insistență că biciul lui Belaquo Sfarmă-Oase avea să aducă sfârșitul uriașului. Slujnicele mele sunt dothraki, își spuse ea. Moartea călărește împreună cu fiecare khalasar. În ziua în care se măritase cu Khal Drogo, arakh-urile străfulgeraseră la ospățul ei de nuntă, iar oamenii muriseră în vreme ce alții beau și mâncau. Printre călăreți, moartea și viața mergeau mână în mână și se credea că sângele vărsat putea să binecuvânteze o căsnicie. Iar noua ei căsătorie urma să se îmbibe în curând de sânge. Cât de binecuvântată avea să fie!“ Alte titluri pentru George R.R.Martin (autor): Urzeala tronurilor. Carte de colorat (2016) , Zburătorii nopții (2019) , Foc și sânge (2022) , Urzeala tronurilor (Vol. 1) (2020) , Încleștarea regilor (Vol. 2) (2020) , Iureşul săbiilor (Vol. 3) (2020) , Festinul ciorilor (Vol. 4) (2020) , A Feast for Crows (Reissue) (A Song of Ice and Fire, Book 4) (2021) , Pachet Seria Urzeala tronurilor (2022) , Înălțarea dragonului (Vol. 1) (2024) ,

Key Specifications

Autor(i)George R.R. Martin
EdituraNemira
Anul Publicariinoiembrie 2020
ISBN9786064309884
Pagini1176
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
89.99RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Dansul dragonilor (Vol. 5) | Bookpedia