Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cum să distrugi America în trei pași simpli

Cum să distrugi America în trei pași simpli

Best price at Cartepedia.ro

Description

O carte despre dezintegrarea valorilor americane Americanii nu se mai pot pune de acord asupra lucrurilor ce fac ca ţara lor să fie specială şi admirată pe mapamond. Unii dintre ei nici nu mai cred că e specială şi că merită această admirație. De fapt, lumea întreagă s-a schimbat foarte mult, iar odată cu ea și gândirea asupra rolului Statelor Unite în istorie şi în prezent. Ben Shapiro observă că valorile care până mai ieri țineau națiunea unită astăzi sunt virulent combătute. Luându-şi ca repere documentele fondatoare ale Statelor Unite și clasicii liberalismului, el analizează în acest volum dezintegrarea valorilor americane și descrie orizontul spre care se îndreaptă ţara. Face acest lucru fără a renunța la renumita lui vervă polemică, lansând un avertisment împotriva politicilor stângii contemporane. Cum să distrugi America în trei paşi simpli nu este, așadar, o carte comodă, dar constituie una dintre cele mai incitante invitaţii la reflecţie venite dinspre conservatorismul american actual. Alte titluri pentru GabrielTudor (traducator): Calea budismului tibetan (2013) , Viața secretă a cadavrelor (2019) , Frica (2019) , ROAR (2019) , Calendarul 365 Mici gesturi de bunătate (2019) , Bărbații! Adevărul despre ei... (2019) , Pentru o nepoată specială (2019) , Familia Romanov (2020) , Leadership de război (2020) , Vindecarea ficatului. Medium medical (2020) ,

Key Specifications

Autor(i)Ben Shapiro
EdituraArt
Anul Publicariiianuarie 2024
ISBN9786067108392
Pagini288
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
41.80RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)