Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cum ne mântuiește Dumnezeu

Cum ne mântuiește Dumnezeu

Best price at Cartepedia.ro

Description

Izvorul înţelepciunii cuprinse în această carte este Sfântul Ioan, făcătorul de minuni din Kronstadt, cunoscut întregii lumi ortodoxe ca unul dintre uriaşii Bisericii vremurilor moderne. Numeroasele lui cărţi de învăţătură, scrise cu căldură, profunzime şi simplitate, sunt una dintre comorile cele mai de preţ ale literaturii duhovniceşti ruse. Mitropolitul Veniamin Fedcenkov, care a fost apropiat al multor drepţi şi cuvioşi ai Rusiei de dinaintea revoluţiei ­bolşevice și de după aceasta, cunoscându-l personal pe Sfântul Ioan şi slujind împreună cu el, a ales din învăţăturile lui răspunsuri la numeroase întrebări care îi frământă de obicei pe creştini. Concise şi pline de limpezime, ele oferă fiecăruia nu numai cunoştinţele necesare spre mântuire, ci şi însufleţirea harică ce dă putere spre aplicarea lor în viaţa de zi cu zi.  Alte titluri pentru sf. Ioande Kronstadt (autor): În lumea rugăciunii (2022) , Adevărurile în care cred (2022) , Cum găsim calea spre fericire (2023) , Despre tulburările lumii de astăzi (2022) , Lecții de viață harică (2022) , Rugăciunile Sf. Ioan din Kronstadt (2022) , Puterea mea este Dumnezeu (2023) , Omul își află pacea numai în Dumnezeu (2023) , Despre patimi și virtuți (2024) , Viața mea în Hristos (2022) ,

Key Specifications

Autor(i)Sf. Ioan De Kronstadt
EdituraSophia
Anul Publicarii2012
ISBN9789731363110
Pagini240
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
17.46RON
View →
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cum ne mântuiește Dumnezeu | Bookpedia