Comparăm prețuri de la peste 6 librării online
Cugetările unui jurist

Cugetările unui jurist

Best price at Cartepedia.ro

39.00 RON
In Stock

Description

„Această carte este dovada că am continuat să acord timp de reflecție ambelor personaje, adică atât juristului, cât și nejuristului, chiar dacă în mod disproporționat (în favoarea primului), având credința că cel care exercită profesia într-o manieră în care aceasta este mai degrabă echivalentă unui hobby și-a greșit vocația.   Fiind conștient de acest lucru, respectiv că profesia nu trebuie să se identifice cu pasiunile, în scopul evitării riscului ca întreaga energie să-mi fie acaparată de domeniul dreptului, am continuat abordarea unor subiecte extrajuridice.”- Autorul Alte titluri pentru Mihai AdrianHotca (autor): Gașca de la Drept. O poveste din vremea studenției (2023) , Viața după Drept (2022) , Aforisme, Butade și alte Cugetări (2023) , Admiterea în magistratură și în avocatură. Culegere de subiecte cu explicații ale variantelor de răspuns. 2023 (2023) , Reflecții și rime din pretoriu adunate (2023) , Viața prin ochii unui avocat (2023) , Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea și combaterea spălării banilor și finanțării terorismului, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative (2023) , Azvârlitorul de vină (2023) , Admiterea în magistratură și în avocatură. Culegere de subiecte cu explicații ale variantelor de răspuns (Vol. 2) (2023) , Gânduri din afara coliviei (2023) ,

Key Specifications

Autor(i)Mihai Adrian Hotca
EdituraUniversul Juridic
Anul Publicariifebruarie 2020
ISBN9786063905933
Pagini288
CopertaPaperback brosat

Compare 1 Store

Cartepedia.roLOWEST
39.00RON
Price Trends
Lowest and median price across all partners over time (RON)
Cugetările unui jurist | Bookpedia